„Am inghetat, mi-e frig” se plangea rama Pastaie si toate animalele din curte si-au astupat urechile.
„Iar incepe!” se stramba Pepene si guita nervos „pai normal ca ti-e frig daca esti asa de mic si pricajit. Pune mana si mananca, uite puii mei ce frumosi sunt” si arata catre cei opt purcelusi grasani si zambareti, care grohaiau de dupa o capita de paie.
Pastaie se supara, se incrunta si se ascunse sub o frunza. „Nu o sa mai vorbesc niciodata cu Pepene, e o rautate de purcel.” se gandi Pastaie. „Cum fac eu sa nu imi mai fie asa de frrriiig”. Incepura sa-i clatane dintii. „Mie nu imi place iarrrnaaa.”
Nu intelegea cum de Pepene, motanul Fular, dulaul Urzica pot fi atat de fericiti si pot alerga toata ziua pe frigul asta.
„A venit iarna” latra Urzica si fugea cat putea el de repede prin gradina. „In cateva zile ne tavalim prin zapada” tipa catelul si cu totii au ras fericiti.
Sub frunza intra un gandacel, care-i spuse lu Pastaie. „E timpul sa hibernam, nu te uita la blanosii astia, lor nu le e frig. Daca aveam blana sau lana si noi am fi fost veseli. Ce stiu ei...”
„Ce insemna sa hibernam?” intreba Pastaie, dar nu avu cu cine sa mai vorbeasca, gandacelul era deja departe. „Lana?” se intreba el mirat, cu voce tare.
La auzul acestui cuvant langa frunza lui Pastaie s-au strans 2 miei, unul alb si celalalt negru.
„Ne-ai chemat?” behaira ei.
„Nuuuu v-aaam chemaat” dardai de frig Pastaie. „Nu pooot voorrbi de frrriggg!” incerca el sa ii lamureasca.
„Pai de ce nu hibernezi?”intreba mielul negru. „Poate nu ii e somn”, il completa mielul alb. ”O fi dormit prea mult la pranz.”
„Cum sa nu ii fie somn, toata lumea stie ca ramele stau iarna sub pamant. E iarna.”
„Sub pamant, nu sub o frunza!”
„Suuubbb pamaaant? Ce sa cauuut euuu subbb pamaaant? Mie nu mi-a zis nimeeeni ca trebuie sa stau sub pamant, in intuneric. Nu vrreau...”
„Eu vrrreau sssa ma joc cu voooi, cu Pepene, sa-l trag de mustati pe Fuuularrr, sa invat sa ma dau pppe gheataaa.” Se chinui el sa vorbeasca.
Miei radeau tinandu-se de burta. Cine a mai vazut o rama care sa se joace pe gheata.
„Te pomenesti ca vrei patine” behai unul dinter miei.
„Nu, darrr ma gandeammm sa-mi fac o sssaniiie”.
Auzind atatea rasete, langa miei s-au strans si celelalte animale din curte.
„Eu zic sa-l lasam pe Pastaie sa viseze si noi sa ne jucam prinselea.” hamai Urzica, pregatindu-se sa se repeada pe urmele lui Fular.
„Prinselea!” strigara si ceilalti si au luat-o cu totii la fuga.
Pastaie a ramas singur sub frunza, trist, gandindu-se la ce-i spusese gandacelul, ca sa nu se ia dupa animalele cu blana, ele nu stiu ce e aia frig si iarna.
Dar deodata ii veni o idee. „O sa folosesc cuvantul magic” zise el si se scutura si porni repede spre mijlocul curtii, mai mai sa fie calcat pe coada de un pisoi.
Cand a ajuns in mijloc, si-a luat inima in dinti si a zis „Lana!” si imediat au venit langa el cei doi miei.
„Aaam nevoiiie de niste firrre din lannna voastra sa-miii faaac o hainuuuta de iarrna si o caciulaaa” si pana sa inteleaga mieii despre ce e vorba, Pastaie se repezi si le smulse cateva fire.
„Au!!!” se smiorcaira cei doi miei... Insa in cateva minute rama era bine imbracata si catarata in capul mielului negru. „Hai mielule” striga Pastaie „prinde-l pe Pepene”, „vezi ca ne ajunge Fular.” „Mars, Urzica, lasa-ne in pace!” nu se mai oprea el din vorbit, acum ca se incalzise.
S-au distrat toata dupa-amiaza, si de atunci in fiecare zi, pe gheata, prin zapada. Iar cand s-a facut primavara, Pastaie le-a povestit tuturor ca el nu a hibernat sub pamant ci s-a jucat, imbracat bine, cu caciula, fular si sosete. Iarna asta Pastaie a fost un blanos.