Casuta de joaca

“Trezeste-te! Trezeste-te Ropi!” striga aricul Gopi, alergand si topaind in jurul patului surioarei lui. Ropi se intoarse pe partea cealalata, zburlindu-si tepii.
“Lasa-ma sa dorm, e prea devreme. Ce vrei?” mormai aricica.
“Tii minte ca am vazut ieri niste copii jucandu-se intr-o casuta rosie? Casuta aia cu geamuri galbene in care se ascundeau fetitele si baieteii si aveau papusi si farfuriute si masini! Mai tii minte? Mai sti ce frumoasa era?” Gopi nu se mai putea opri din alergat…
“Mda, tin minte. Dar vreau sa dorm.” Ropi nu era deloc curioasa de ce fratiorul ei mai mare se agita intr-un asa hal.
“Hai sa facem si noi una, sa ne jucam in ea!”
Brusc Ropi facu ochii mari si se intoarse catre Gopi.
“Sa avem si noi o casuta asa de frumoasa??? Da vreau, cum sa nu vreau.”
“Buna dimineata aricilor!” intra in camera Mopi, mama celor doi. “Ce tot vorbiti voi?”
“Vrem sa ne facem o casuta de jucarie rosie cu geamuri galbene in care sa stam toata vacanta!” sarira cei doi frati.
“Ce frumos, imi aduc aminte cum ma jucam si eu, cand eram de varsta voastra, cu o casuta facuta din bete si acoperita cu frunze. Tare ne mai placea.
“Mda,” aparu si Topi, tatal lui Ropi si lui Gopi, “sunt frumoase casutele, numai ca nu avem de unde lua atatea bete. Primavara nu sunt bete uscate pe jos si nu e bine sa rupem crengi din copaci.”
“Gasim noi din ce sa facem casuta” rase Gopi. “Hai Ropi, nu fii lenesa, sa mergem afara!”
“Ma dau jos din pat numai daca imi promiti ca pot sa duc in casuta noastra balansoarul in forma de ren” incepu Ropi sa se alinte. “Si trei papusi!”.
Gopi mormai “ Bine, te las….” si cei doi pui de arici au zbughit-o in gradina.
Dupa ce cautara cateva minute bune, se auzi vocea stinsa si trista a lui Ropi.
“Nu e nimic din care sa facem peretii casei. Sunt doar flori, frunze si iarba”.
“Hai sa cautam si inauntru.” Gopi vroia o casuta cu orice chip. Nu putea sa-si imagineze ca astazi se va juca cu altceva.
Inauntru vizuinii aricilor erau multe lucruri utile, insa nici unul nu putea fi folosit in loc de perete.
”Stai, am o idee!”
Ropi se opri si astepta sa auda la ce s-a gandit Gopi.
“Avem o gramada de mere in debara. O sa face peretii din mere!”
“Cum sa faci peretii din mere? Ai mai auzit tu de asa ceva?” se mira Ropi.
“Bineinteles” minti Gopi plin de importanta. “Toata lumea face casute din mere. Iar daca vrei sa stii un perete facut din mere se cheama merete. Dar tu esti prea mica sa te pricepi la asa ceva.”
Ropi se stramba, scotand limba. Insa il lasa pe Gopi sa faca ce crede el ca e mai bine.
Au dus in gradina un morman mare de mere si au inceput sa le puna unul peste altul. Bineinteles, fructele fiind rotunde, se rostogoleau imediat. O luau de la capat, insa nu reuseau sa faca nimic.
“Cred ca merele noastru nu sunt bune pentru construit. Ne-ar fi trebuit niste mere speciale” nu vru Gopi sa se recunoasca invins. “Astea sunt bune doar pentru mancat” si musca dintr-un mar verde.
Merele erau zemoase si acrisoare, asa ca au facut o pauza si au rontait fiecare cateva.
“Mai bine o intrebam pe mami” chitai Ropi.
Si alergara pana la Mopi, povestindu-i cum meretii nu stateau drepti.
“Cred ca stiu de ce aveti nevoie. Trebuie sa gasim o cutie si sa o sprijinim intre cei doi copaci din gradina. Tot ce trebuie sa facem este sa gasim o cutie de carton. Uneori oamenii le lasa langa scara blocului. Haideti sa vorbim cu tati.”
Topi se lasa imediat convins si cei patru arici au pornit catre blocul din apropiere in cautarea casutei de carton. Era ziua in amiaza mare, si trebuiau sa aiba mare grija, sa nu se intalneasca cu vreo masina, sau mai rau, cu niste caini.
La primul bloc nu se gasea nici o cutie, asa ca au plecat spre urmatorul. Nu foarte departe insa au gasit una perfecta, in care puteau intra atat Gopi cat si Ropi si mai ramanea loc si pentru o gramada de jucarii.
“E perfecta casuta noastra!” spuneau pe rand cei doi fratiori, invartindu-se in jurul cutiei. ”Sa o ducem la noi in gradina si sa o umplem cu masinute si cu papusi!”
Numai ca, in jurul blocurilor vegheau atenti ca intotdeauna cainii, despre care se stie ca le face mare placere sa latre sau chiar sa si muste toate pisicile pe care le gasesc. Si astazi, la panda statea unul gri cu blana zdenturoasa. Auzind zgomote, si o cutie care se misca, dulaul crezu ca langa bloc e o pisica, si se repezi, gata sa o inhate.
Auzind latraturile, Topi, Mopi, Gopi si cu Ropi au inghetat de frica. Unde sa se duca? Nu era nici un gard, nici o ascunzatoare.
“Bagati-va in cutie” striga Topi si asa au si facut, inchizand capacul inainte ca dulaul sa-i vada.
Acesta s-a invartit in jurul cutiei incercand sa inteleaga unde s-a ascuns pisica. S-a invartit, s-a sucit, pana cand si-a dat seama.
“M-am prins!!! Esti in cutie!! Te scot eu de acolo!”ranji cainele.
In tot acest timp aricii nu au scos nici un sunet, sperand ca nimeni nu isi va da seama unde s-au ascuns. Cand l-au auzit pe dulau ca vrea sa deschida cutia, s-au speriat ingrozitor.
“Ce o sa patim?” sopti Gopi.
“Cand deschide capacul” vorbi si Topi cat putea de incet, ” voi fugiti in toate directiile iar eu il intep in bot!” Chiar si lui Topi ii tremura vocea…
Dulaul nu reusea sa rastoarne cutia cu botul. Maraia nervos si ii dadea tarcoale.
Deodata, se enerva, si dadu cu coada cat putu de tare in cutie. Aceasta se rasturna si se desfacu, iar dulaul se repezi sa prinda pisica dinauntru. Aricii, ametiti de la rostogolul cutiei au ramas muti de frica si au uitat sa fuga care incotro.
“AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!” tipa Ropi.
“AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!” tipa si Gopi.
Cainele, care se astepta sa vada o pisica, se speria ingrozitor. Vazu patru ghemoatoace cu acele zburlite si ochii mari, care tipau ingrozitor.
“AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!” tipa si cainele si o lua la goana.
“Ce pisici inspaimantatoare!” se gandi el in timp ce se ascunse sub o masina, abia tragandu-si sufletul. Din cauza tipetelor, cainele nici macar nu isi dadu seama ca in cutie nu erau pisici, ci arici.
“Am scapat!” zise Mopi, strangandu-i pe Ropi si Gopi in brate. “De cate ori va zic ca nu e frumos sa tipati, insa de data asta tare ma bucur ca ati facut-o!”
“Haideti repede acasa!”
Si luara cutia si au plecat catre gradina lor, acolo unde erau intotdeauna in siguranta.
Asa cum se gandisera de dimineata, au prins-o intre doi copacei si au taiat in unul din peretii cutiei un geam. Ropi si Gopi si-au adus jucariile, masinutele, papusile, farfuriutele de plastic, linguritele si s-au jucat impreuna.
Si Mopi si Topi ar fi vrut sa le faca o vizita, sa vada ce frumos si-au aranjat jucariile, insa nu au fost primiti.
“Asta e casuta noastra de jucarie si nu e buna pentru parinti!” le repeta Gopi, si Ropi dadea din nasuc aprobator.
Cel mai mult le placea sa scoata boticele pe geam sa priveasca gradina si sa simta mirosul florilor.
Si s-au jucat asa pana seara tarziu, nici nu au mai iesit de acolo ca sa manance, asa de mult le placea noua casuta. Insa cand s-a facut intuneric afara, Mopi si Topi i-au chemat la culcare. Nu se mai auzea nici un zgomot, si chiar si parintii erau curiosi sa vada cu ce se joaca puiutii lor de sunt atat de tacuti. Cand colo, ce sa vezi. Cei doi arici, Gopi si cu Ropi, adormisera, obositi dupa o zi cu atatea emotii si mai ales cu atata alergatura si joaca. Topi si Mopi i-au luat in brate si i-au mutat in patuturile lor, ca sa doarma bine, pentru ca maine sa se zbenguie din nou in casuta lor de joaca.
Somn usor.

Un picnic cu tepi

Dis-de-dimineata familia de arici s-a trezit cu gandul la excursia pe care cu totii o asteptau de cateva zile. Se hotarasera ca astazi sa mearga la un picnic intr-o livada nu foarte departe, chiar la marginea cartierului in care locuiau. Incepusera sa-si pregateasca bagajul de cateva zile. Mama aricilor, Mopi, pusese intr-un rucsac o fata de masa, farfurii, pahare, lingurite, cutite, servetele si paie pentru suc. Rucsacul era destul de mare, insa de el se ocupa tatal aricilor, Topi.
Cei doi puiuti ai familiei si-au pregatit, special pentru asa o zi frumoasa, jucariile preferate. Gopi, fratiorul mai mare, si-a luat cu el o minge, in timp ce Ropi, surioara lui mai mica, si-a pregatit coarda.
“Aricilor”, a inceput Topi, “suntem gata de plecare. Trebuie sa aveti mare grija sa mergeti foarte aproape de mine si de mami. Sunt multi oameni si mai mult decat atat, la iesirea din cartier sunt tot felul de caini care abia asteapta sa ne muste. Vom merge aproape de gard, ca sa ne putem ascunde repede repede.”
Primul a pornit Topi, ducand rucsacul. Imediat in urma lui topaia fericit Gopi, dornic sa tina pasul cu taticul lui. Se juca in mers si cu mingea, care ii scapa din cand in cand, insa o prindea repede si se intorcea fugind langa ceilalti. In urma lui venea Ropi, care sarea coarda la fiecare pas. Ultima in sir era mama aricilor, Mopi, care avea grija ca cei doi pui ai ei sa nu ramana in urma sau sa greseasca drumul.
“Vino inapoi Gopi!”
Cu totii erau bucurosi ca merg in excursie tocmai pana la livada. Aproape tot drumul Gopi si Ropi au cantat un cantecel pe care il inventasera special pentru acest picnic:
“Mergem la iarba verde
Sa ne jucam!
Mergem la iarba verde
Si mere-o sa mancam!” in timp ce chicoteau si topaiau. Dupa care completau pe rand ceea ce isi doreau sa manance:
“Si pere-o sa mancam!”
“Si prune-o sa mancam!”
“Si-o sa ne jucam!”
Au mers printre blocuri si au lasat in urma aleile pe care le cunosteau. Dupa un timp blocurile au fost inlocuite de case dupa care au disparut si casutele si a mai ramas doar iarba verde si din loc in loc cate un tufis.
Tocmai cand mergeau in lungul gardului ultimei casute din cartier, au auzit de la distanta niste caini mari si fiorosi ce alergau si latrau.
“Aricilor, vin niste caini! Sa ne ascundem, veniti aici!” striga Topi, si toti patru s-au facut ghem langa gard. Nu li se mai vedeau nici nasucul, nici ochii. S-au strans unul langa celalalt, patru ghemotoace de ace.
Dulaii au venit cu dintii scosi, maraind de zor si latrand.
“Am venit prea tarziu” zise unul dintre ei. “Aricii au apucat sa se ascunda!.
“Lasa ca le arat eu cine e mai puternic” si un dulau mai prostanac s-a repezit sa muste exact din tepii cei mai ascutiti, ai lui Topi.
“Au ! Au! Au!” fugi catelul schelalaind de durere din cauza intepaturilor.
Si ceilalti caini, vazand ca nu au nici o sansa, au plecat mai departe, in urma prietenului lor.
Dupa un timp, simtind ca nu mai e nici un pericol, aricii au scos iarasi nasucurile la vedere.
“Ce bine ca avem tepi! Ce ne faceam fara ei?” zise Gopi
“De data asta am scapat” spuse Topi zambind “dar trebuie sa avem mare grija, cainii pot fi oriunde” si au plecat mai departe.
Au uitat imediat intamplarea cu dulaii, Gopi si cu Ropi au inceput sa cante din nou.
“Mergem la iarba verde
Sa ne jucam!
Mergem la iarba verde
Si mere-o sa mancam!”
Dupa putin timp au ajuns la o strada mare pe unde treceau multe masini si camioane. Ba chiar trecea si un tramvai.
Ce facem acum, cum trecem in partea cealalata?” intreba Gopi. Eu zic sa fugim repede printre masini.”
“Nuuu, Gopi!” sari Mopi speriata. “Niciodata sa nu incerci sa faci asa ceva. Masinile merg foarte repede si te pot lovi foarte tare. Singurul loc pe unde putem traversa este trecerea de pietoni. Este putin mai incolo, vezi, unde sunt oamenii aceia care asteapta.”
“Pai si”, interveni Ropi, “noi sa mergem langa oameni? Daca o sa ne muste?”
“Ei, oamenii nu musca pentru ca nu au dintii ascutiti precum dulaii, insa intr-adevar, ne pot lovi. Trebuie sa avem grija si sa stam intr-un colt si cand semaforul se face verde sa fugim repede repede pe partea cealalta, ca sa nu ne ajunga oamenii din urma si sa ne calce cumva pe vreo labuta” ii invata Mopi.
Si au plecat toti patru, s-au asezat la semafor si au asteptat. Cand s-a facut verde au zbughit-o in partea cealalta.
“Repede, repede, aricilor!”
In alergare, de emotie, Ropi a scapat coarda in mijlocul strazii. A vrut sa se intoarca si sa o ia, insa Topi a luat-o de mana si a zis:
“Nu ne putem opri Ropi, vino repede ca e periculos!”
Si au fugit cu totii pe celalalt trotoar, timp in care Ropi plangea si se smiorcaia, “Unde e jucaria mea?”
Vazand ca intreaga familie e in siguranata si ca semaforul este inca verde, Topi a luat-o la fuga, incercand sa-i aduca lui Ropi coarda inapoi. A reusit sa ocoleasca multimea de oameni, a insfacat jucaria si s-a intors exact cand semaforul se facuse rosu.
Ropi nu mai stia ce sa zica “Multumesc tati!” plangand si razand in acelasi timp.
Ce ma faceam eu fara coarda? Cu ce ma mai jucam?”
Mopi si cu Topi o mangaiau pe tepi ca sa-i treaca supararea. In cel moment se auzi Gopi chiuind:
“Livada! Se vede livada!”
S-au intors cu totii spre Gopi. Intr-adevar, pe partea aceea de strada incepea o vale plina cu iarba si flori care se continua cu o livada. Parea plina de fruncte de toate felurile.
Aricii au luat-o la fuga tavalindu-se pe iarba.
“Livada! Livada!”
Din cauza parfumului florilor, pe arici i-a apucat stranutul.
“Ac-ciu” stranuta Ropi
“Tep-ciu” stranuta Topi
“Tep-ciu” stranuta si Mopi
“Tep-Tep tep-tep ciu-ciu-ciu-ciu-ciu!” stranuta Gopi, facandu-i pe toti sa rada.
Stranutau de le dadusera lacrimile, pana cand Mopi i-a sfatuit: “Am patit asta de la flori, haideti mai repede, langa copaci si o sa ne treaca.”
Au ajuns in apropierea copacilor si acolo Mopi a intins fata de masa, a scos farfuriutele, paharele si toate celelalte.
Gopi si Ropi se jucau fericiti cu mingea, sareau coarda, se alergau si se ascundeau pe dupa copaci.
“Eu ma duc sa aduc fructe” se auzi Topi. A trecut pe langa fiecare copac, alegand cu atentie fructele cele mai coapte si zemoase.
Cand s-a intors Topi, au pregatit o salata mare din toate tipurile de bunatati culese. Fiind asa de coapte, fructele lasau mult sirop pe care Ropi si Gopi il sorbeau fericiti cu paiul.
Au inceput sa manace din salata, insa fiecare avea preferintele lui.
“Mie imi plac merele, pentru ca sunt parfumate si zemoase!” incepu Topi
“Mie imi plac prunele, pentru ca sunt acrisoare si racoritoare!”continua Mopi.
“Mie imi plac piersicile pentru ca sunt fine si pufoase” se alinta Ropi.
“Mie imi plac perele pentru ca sunt dulci si zemoase” nu se lasa Gopi mai prejos.
In curand nu a mai ramas nimic din salata, si fiecare s-a sters pe botic cu cate un servetel.
Cand au terminat de mancat, au trecut din nou la joaca.De data asta se jucau toti patru, cu mingea, se tavaleau prin iarba, au alergat, pana seara tarziui.
Cand aproape s-a intunecat, au pus totul la loc in rucsac si au pornit inapoi spre casa.
Pe drum spre casa, Ropi si Gopi si-au adus aminte de cantecelul lor:
“Am fost la iarba verde
Si ne-am jucam!
Am fost la iarba verde
Si mere am mancat!”
Si pere am mancat!”
Si prune am mancat!”
Cei doi pui de arici au cantat tot drumul, gandindu-se ce frumos a fost si ce bine ar fi sa vina aici cu toti prietenii lor din jurul blocului, cu pisicile si veveritele. Cum se vor tavali prin flori si cum le-ar arata pisicilor unde sunt piersicii, si ce repede ar culege veveritele toate prunele. Dar pentru asta Ropi si Gopi vor trebuie sa mai astepte, pana cand se vor face mari, ca sa poata trece strada de la marginea cartierului si singuri, nu doar cu Mopi si Topi.
Somn usor.