Azi in centru, in piata mare
cortul auriu ascunde
zeci de glume si baloane
“A venit circul!” se-aude
lumea-ntreaga da navala.
Primul a auzit Rila,
Iepurila urecheat
Care-a dat sfoara in tara
Si pe urs l-a intrebat:
MorMor Atotstiutor,
Cine e mai firos,
Leul rege, coama blonda
Sau ariciul cel tepos?
Teposila s-a strambat
Si-a promis sa nu asculte
Ce avea sa zica ursul.
Era doar interesat
Daca sunt sau nu maimute
Zambarete si dragute.
Rita si Vulpita,
s-au luat dupa multime
sa vada si ele circul.
Dar era prea multa lume.
Zburdalnica veverita
s-a dus sus, la inaltime
agatata de-un gat lung
sa vada ceva mai bine.
Gatul lung zambi si zise
Ce ma bucur! rase Rafa
In sfarsit voi vedea zebre,
Si voi fi din nou aproape
De-ale Africii surate
Rinoceri, cai si gorile
Clovnii scot prin urechi bile
Leoparzii sar prin foc
Acrobatii merg pe sarma
Uite-o roata cu noroc!
Vulpita cea vorbareata
Nu s-a mai oprit trei zile
Povestind la toata lumea
Cum e circul si ce bine
E sa ai prieteni dragi
Cu care sa-mparti povestea
Cu maimute si-elefanti.
Thursday, December 3, 2009
Thursday, November 5, 2009
Concurs de masinute
Dis-de-dimineata, Gopi si Ropi s-au trezit au mancat pe fuga si au plecat la joaca. Era o zi frumoasa, cu soare, iar cei doi arici alergau de colo colo. Dornici de aventura, ei au iesit din gradina si au plecat in lungul aleii. Nu mult mai departe, in dreptul unei banci, au gasit o masinuta rosie cu roti negre. Probabil ramasese acolo peste noapte, uitata de vreun baietel care locuia in zona. Ropi si Gopi s-au invartit tacuti si atenti in jurul masinutei. Vazusera de multe ori cum copiii se suie pe astfel de jucarii si merg in mare viteza.
“O masina de jucarie!” se bucura Gopi, si fara sa mai stea pe ganduri se repezi si se sui pe ea. Masina era suficient de mica pentru ca piciorusele scurte ale ariciului sa ajunga la pamanat si astfel Gopi putea sa-si faca vant. “UUuuuuu!” ce repede merge!!!”
Ropi alerga dupa el “Lasa-ma si pe mine!”
Cei doi fratiori erau in culmea fericirii. De mult isi doreau o astfel de jucarie si astazi o gasisera chiar langa casa lor.
“Acum e randul meu!”
“Tu te-ai dat mai mult, lasa-ma si pe mine!”
In scurt timp, Gopi si Ropi incepura sa se certe, fiecare incercand sa stea cat mai mult pe masinuta. Oricat de putin statea celalalt, tot nu era bine. S-au imbufnat amandoi. Au luat jucaria si au plecat acasa, fiecare sperand ca Mopi si cu Topi ii vor da dreptate:
“Mami, te rog sa-i spui lui Ropi ca masinutele sunt pentru baietei, ea nu are ce cauta pe masinuta mea”
“Tati, te rog sa-i spui lui Gopi ca masinutele rosii sunt doar pentru fetite, Gopi sa-si gaseasca o masina gri sau albastra. Nu are ce cauta pe masinuta mea”
“Linistiti-va aricilor!” ii intrerupse Mopi. “Nu inteleg de ce va certati.” “De fapt nu inteleg de unde a aparut aceasta jucarie? V-a dat-o un copil?”
“E masinuta mea!” continua Gopi.
“Ba e a mea!” nu se lasa mai prejos Ropi.
“Mami are dreptate. Unde ati gasit-o?” insista si Topi, tatal celor doi.
“Pe alee, langa o banca...” lasara cei doi frati nasucurile in jos.
“Deci nu e a voastra, ci a unui copilas. Probabil a uitat-o aseara si intre timp o cauta. Trebuie sa o ducem la loc. Cum ar fi daca voi v-ati pierde jucariile si nu le-ati mai gasi niciodata?”
Gopi si Ropi s-au lasat convinsi si au dus masinuta la loc pe alee. Cei patru au asteptat cateva minute pititi in spatele unui tufis. Erau cu totii curiosi sa vada cine a putut uita pe alee o masina rosie atat de frumoasa.
In cateva minute, au vazut un copil alergand. “Masina mea, masina mea, am gasit-o!” iar din spate se auzi vocea calma a tatalui sau “Ti-am spus sa nu plangi ca pana la urma o gasim noi.”
In loc sa mai fie tristi ca nu se mai joaca cu masinuta, Gopi si Ropi au devenit imediat veseli, mandri ca au facut o fapta buna. “Baietelul si-a gasit masina datorita noua” se laudau ei acum, iar Topi si cu Mopi zambeau pe sub mustata.
Au plecat spre vizuina, insa dupa numai cateva minute Gopi a zis: „Vreau si eu o masinuta” iar surioara lui nu s-a lasat mai prejos: „Si eu vreau o masinuta”
„Eu vreau una frumoasa, verde”
„Si eu vreau una verde”
„Aricilor” interveni Topi, „copiii se joaca cu masinute, de unde sa avem noi asa ceva?”
Cei doi fratiori se intristara si isi lasara nasucurile in jos.
„Dar eu vreau o masinuta verde” se auzi vocea stinsa a lui Gopi.
„Ba nu, eu vreau o masinuta verde...”
„Linistiti-va, cred ca stiu cum sa facem” ii intrerupse mama lor. Haideti cu mine in debara sa aducem tot ce ne trebuie.
Aricii s-au inveselit si au plecat topaind. Peste cateva minute inteaga familie mesterea de zor.
Prima a fost gata masinuta lui Ropi. Era foarte frumoasa, verde inchis. Imediat a fost gata si masina lui Gopi, care era verde deschis.
„Repede, suiti-va in masinute!” „Au iesit foarte frumoase, bravo aricilor!”
Masinuta lui Ropi era facuta dintr-un castravete in care erau infipte cu ajutorul unor scobitori patru mere verzi, pe post de roti.
Masinuta lui Gopi era facuta dintr-un ardei, in care erau infipte tot cu ajutorul unor scobitori 4 prune verzi.
„Uuuuuuuu ce bine merg, ce viteza avem!!!!”
Masinutele lui Gopi si Ropi au zbughit-o afara din gradina, intrecandu-se pe aleea unde, cu cateva ore inainte cei doi se jucasera cu masinuta baietelului.
„Te-am intrecut!!! Merele mele se invartesc mai repede decat prunele tale!!!”
„Haha, te-am ajuns!!!”
Mopi si Topi se tineau cu greu dupa cei doi pui de arici. „Mai incet, aveti grija!” striga Mopi.
„Sa nu va ciocniti!” ii avertiza si Topi.
Insa cei doi soferi pareau de neoprit. Goneau prin gradinile cartierului, ocoleau copacii, ocoleau masinile, gardurile, doar doar sa vada a cui masinuta merge mai repede.
„Opriti-va” striga Topi. Eu si cu mami nu mai putem alerga atat. Faceti o pauza si dupa aia facem un concurs adevarat.
Din fericire, in ultimul moment Mopi luase cu ea din vizuina o sticla cu apa si acum cei doi concurenti cu tepi isi potoleau setea.
„Acum facem un concurs adevarat” incepu Topi. „La semnalul meu plecati inspre bradul acela. Castiga cel care ajunge primul!”
„Pe locuri, fiti gata, start!
Atat Gopi, cat si Ropi, dadeau din picioruse cat puteau de repede. Masinutele lor pareau sa zboare, dar copacul ales de Topi era foarte departe.
Mergeau la fel de repede, nici unul dintre fratiori nu reusea sa-l intreaca pe celalalt. La un moment dat, masinuta lui Gopi se poticni intr-o piatra si Ropi era cat pe ce sa-l depaseasca. Numai ca Gopi striga „Nu! Nu se poate!” si se repezi la masina lui Ropi si musca dintr-o roata, adica dintr-un mar. Fara o roata, masina se opri, iar Gopi o zbughi pe langa Ropi.
„Haha, te-am intrecut!”
„Nu! Nu se poate!” striga la randul ei Ropi si se repezi la masina lui Gopi si musca si ea dintr-o roata, adica dintr-o pruna.
Acum nici una dintre masini nu mai mergea si cei doi fratiori se certau unul cu celalalt.
„Potoloti-va!” ii despartira Topi si cu Mopi. „In primul rand nu e frumos sa va certati, si in aldoilea rand, nici un concurent nu manaca roti. Acum nu mai avem ce face, trebuie sa plecam acasa.”
„Pai cu ce mai mergem atata drum, ca nu mai avem masinutele” se smiorcai Ropi.
„Pai avem 3 roti de la o masina si 3 de la cealalta. Putem face o singura masina pe care sa va suiti amandoi”
Si, dupa cateva minute, noua masina era gata. Era facuta din castravete si avea rotile din fata facute din prune si cele din spate din mere. Era o masina chiar reusita.
„Pai si ce facem cu piesele care ne-au ramas, cu ardeiul si restul de roti?” inteba Gopi.
„Pai... le mancam” interveni Mopi „avem chiar si apa cu care sa le spalam.”
Iar peste cateva minute i-a chemat: „Gata puilor, haideti la masa”.
Si s-au apucat sa manance gustarea. Erau foarte bucurosi sa poata cere „ Mami, mai da-mi o roata!” sau „Cine mai vrea o felie de motor?”
Dupa ce au terminat masa, au plecat incet, incet catre casa. Gopi si Ropi au vorbit tot drumul de spre urmatoarele lor masinute, si unde sa se intreaca a doua zi.
„Daaaa! Eu vreau o masinuta din struguri si portocale!”
„Eu vreau una din banane!!”
Au ajuns acasa si in numai cateva minute, erau in pat, gata de culcare dupa o zi plina de alergatura. Ochii aproape li se inchideau, insa cei doi frati nu mai conteneau cu descrierea viitoarelor lor masini.
„O sa vezi, eu imi fac o masina in 4 culori, cu o roata facuta dintr-o rosie, una din mar, o portocala si o lamaie.”
„Iar eu o sa am volanul de ciocolata!”
Curand au adormit, visand concursuri de masini, bradul pana la care sa se intrece, masini din zmeura si caramel.
Somn usor.
“O masina de jucarie!” se bucura Gopi, si fara sa mai stea pe ganduri se repezi si se sui pe ea. Masina era suficient de mica pentru ca piciorusele scurte ale ariciului sa ajunga la pamanat si astfel Gopi putea sa-si faca vant. “UUuuuuu!” ce repede merge!!!”
Ropi alerga dupa el “Lasa-ma si pe mine!”
Cei doi fratiori erau in culmea fericirii. De mult isi doreau o astfel de jucarie si astazi o gasisera chiar langa casa lor.
“Acum e randul meu!”
“Tu te-ai dat mai mult, lasa-ma si pe mine!”
In scurt timp, Gopi si Ropi incepura sa se certe, fiecare incercand sa stea cat mai mult pe masinuta. Oricat de putin statea celalalt, tot nu era bine. S-au imbufnat amandoi. Au luat jucaria si au plecat acasa, fiecare sperand ca Mopi si cu Topi ii vor da dreptate:
“Mami, te rog sa-i spui lui Ropi ca masinutele sunt pentru baietei, ea nu are ce cauta pe masinuta mea”
“Tati, te rog sa-i spui lui Gopi ca masinutele rosii sunt doar pentru fetite, Gopi sa-si gaseasca o masina gri sau albastra. Nu are ce cauta pe masinuta mea”
“Linistiti-va aricilor!” ii intrerupse Mopi. “Nu inteleg de ce va certati.” “De fapt nu inteleg de unde a aparut aceasta jucarie? V-a dat-o un copil?”
“E masinuta mea!” continua Gopi.
“Ba e a mea!” nu se lasa mai prejos Ropi.
“Mami are dreptate. Unde ati gasit-o?” insista si Topi, tatal celor doi.
“Pe alee, langa o banca...” lasara cei doi frati nasucurile in jos.
“Deci nu e a voastra, ci a unui copilas. Probabil a uitat-o aseara si intre timp o cauta. Trebuie sa o ducem la loc. Cum ar fi daca voi v-ati pierde jucariile si nu le-ati mai gasi niciodata?”
Gopi si Ropi s-au lasat convinsi si au dus masinuta la loc pe alee. Cei patru au asteptat cateva minute pititi in spatele unui tufis. Erau cu totii curiosi sa vada cine a putut uita pe alee o masina rosie atat de frumoasa.
In cateva minute, au vazut un copil alergand. “Masina mea, masina mea, am gasit-o!” iar din spate se auzi vocea calma a tatalui sau “Ti-am spus sa nu plangi ca pana la urma o gasim noi.”
In loc sa mai fie tristi ca nu se mai joaca cu masinuta, Gopi si Ropi au devenit imediat veseli, mandri ca au facut o fapta buna. “Baietelul si-a gasit masina datorita noua” se laudau ei acum, iar Topi si cu Mopi zambeau pe sub mustata.
Au plecat spre vizuina, insa dupa numai cateva minute Gopi a zis: „Vreau si eu o masinuta” iar surioara lui nu s-a lasat mai prejos: „Si eu vreau o masinuta”
„Eu vreau una frumoasa, verde”
„Si eu vreau una verde”
„Aricilor” interveni Topi, „copiii se joaca cu masinute, de unde sa avem noi asa ceva?”
Cei doi fratiori se intristara si isi lasara nasucurile in jos.
„Dar eu vreau o masinuta verde” se auzi vocea stinsa a lui Gopi.
„Ba nu, eu vreau o masinuta verde...”
„Linistiti-va, cred ca stiu cum sa facem” ii intrerupse mama lor. Haideti cu mine in debara sa aducem tot ce ne trebuie.
Aricii s-au inveselit si au plecat topaind. Peste cateva minute inteaga familie mesterea de zor.
Prima a fost gata masinuta lui Ropi. Era foarte frumoasa, verde inchis. Imediat a fost gata si masina lui Gopi, care era verde deschis.
„Repede, suiti-va in masinute!” „Au iesit foarte frumoase, bravo aricilor!”
Masinuta lui Ropi era facuta dintr-un castravete in care erau infipte cu ajutorul unor scobitori patru mere verzi, pe post de roti.
Masinuta lui Gopi era facuta dintr-un ardei, in care erau infipte tot cu ajutorul unor scobitori 4 prune verzi.
„Uuuuuuuu ce bine merg, ce viteza avem!!!!”
Masinutele lui Gopi si Ropi au zbughit-o afara din gradina, intrecandu-se pe aleea unde, cu cateva ore inainte cei doi se jucasera cu masinuta baietelului.
„Te-am intrecut!!! Merele mele se invartesc mai repede decat prunele tale!!!”
„Haha, te-am ajuns!!!”
Mopi si Topi se tineau cu greu dupa cei doi pui de arici. „Mai incet, aveti grija!” striga Mopi.
„Sa nu va ciocniti!” ii avertiza si Topi.
Insa cei doi soferi pareau de neoprit. Goneau prin gradinile cartierului, ocoleau copacii, ocoleau masinile, gardurile, doar doar sa vada a cui masinuta merge mai repede.
„Opriti-va” striga Topi. Eu si cu mami nu mai putem alerga atat. Faceti o pauza si dupa aia facem un concurs adevarat.
Din fericire, in ultimul moment Mopi luase cu ea din vizuina o sticla cu apa si acum cei doi concurenti cu tepi isi potoleau setea.
„Acum facem un concurs adevarat” incepu Topi. „La semnalul meu plecati inspre bradul acela. Castiga cel care ajunge primul!”
„Pe locuri, fiti gata, start!
Atat Gopi, cat si Ropi, dadeau din picioruse cat puteau de repede. Masinutele lor pareau sa zboare, dar copacul ales de Topi era foarte departe.
Mergeau la fel de repede, nici unul dintre fratiori nu reusea sa-l intreaca pe celalalt. La un moment dat, masinuta lui Gopi se poticni intr-o piatra si Ropi era cat pe ce sa-l depaseasca. Numai ca Gopi striga „Nu! Nu se poate!” si se repezi la masina lui Ropi si musca dintr-o roata, adica dintr-un mar. Fara o roata, masina se opri, iar Gopi o zbughi pe langa Ropi.
„Haha, te-am intrecut!”
„Nu! Nu se poate!” striga la randul ei Ropi si se repezi la masina lui Gopi si musca si ea dintr-o roata, adica dintr-o pruna.
Acum nici una dintre masini nu mai mergea si cei doi fratiori se certau unul cu celalalt.
„Potoloti-va!” ii despartira Topi si cu Mopi. „In primul rand nu e frumos sa va certati, si in aldoilea rand, nici un concurent nu manaca roti. Acum nu mai avem ce face, trebuie sa plecam acasa.”
„Pai cu ce mai mergem atata drum, ca nu mai avem masinutele” se smiorcai Ropi.
„Pai avem 3 roti de la o masina si 3 de la cealalta. Putem face o singura masina pe care sa va suiti amandoi”
Si, dupa cateva minute, noua masina era gata. Era facuta din castravete si avea rotile din fata facute din prune si cele din spate din mere. Era o masina chiar reusita.
„Pai si ce facem cu piesele care ne-au ramas, cu ardeiul si restul de roti?” inteba Gopi.
„Pai... le mancam” interveni Mopi „avem chiar si apa cu care sa le spalam.”
Iar peste cateva minute i-a chemat: „Gata puilor, haideti la masa”.
Si s-au apucat sa manance gustarea. Erau foarte bucurosi sa poata cere „ Mami, mai da-mi o roata!” sau „Cine mai vrea o felie de motor?”
Dupa ce au terminat masa, au plecat incet, incet catre casa. Gopi si Ropi au vorbit tot drumul de spre urmatoarele lor masinute, si unde sa se intreaca a doua zi.
„Daaaa! Eu vreau o masinuta din struguri si portocale!”
„Eu vreau una din banane!!”
Au ajuns acasa si in numai cateva minute, erau in pat, gata de culcare dupa o zi plina de alergatura. Ochii aproape li se inchideau, insa cei doi frati nu mai conteneau cu descrierea viitoarelor lor masini.
„O sa vezi, eu imi fac o masina in 4 culori, cu o roata facuta dintr-o rosie, una din mar, o portocala si o lamaie.”
„Iar eu o sa am volanul de ciocolata!”
Curand au adormit, visand concursuri de masini, bradul pana la care sa se intrece, masini din zmeura si caramel.
Somn usor.
Thursday, August 20, 2009
Tei cu Stejar
Dis-de-dimineata cei doi fratiori arici, Gopi si Ropi s-au trezit pusi pe intrecere. Cand fugea Ropi intr-un colt de gradina, fratiorul ei mai mare, Gopi, fugea si el repede si, daca reusea sa o intreaca pe Ropi, striga cat putea el de tare “Am castigat!!! Eu am ajuns primul!!”
Chiar si la micul dejun, Ropi incerca sa manance mai repede, si daca termina inaintea lui Gopi, se bucura si chitaia cu gura pana la urechi: “Eu am terminat prima, degeaba esti mai mare, ca eu mananc mai repede!!!”
Nu dupa mult timp au venit cu ideea sa faca un concurs sa vada cine castiga astazi. Si nu s-au putut gandi la altceva decat la un concurs de desene.
Vazusera de atatea ori cum copiii deseneaza in parc pe asfalt, numai ca aricii nu aveau creta. Asa ca s-au dus sa-l intrebe pe tatal lor, Topi, ce sa faca.
„Nu avem creta in vizuina” zise Topi „insa putem folosi pietre albe. De fapt si mai usor ar fi sa desenati cu castane. Din astea avem muulte in debara. Vor iesi niste desene nemaipomentite.”
Si cei doi fratiori au zbughit-o in vizuina si au iesit de acolo cu cate doua castane fiecare. Au impartit trotuarul pe jumatate, tragand o linie intre ei, si s-au apucat de desenat.
Aricii sunt mici si grasuti, si au niste manute scurte si nu foarte indemanatice. Oricat de mult le-ar fi placut sa deseneze, Ropi si Gopi nu erau foarte priceputi la desen. Mai incercasera de cateva ori insa nu aveau rabdare sa invete. Atat mama lor, Mopi, cat si tatal lot, Topi, le-au explicat ca nu poti desena de la inceput frumos, trebuie sa inveti pas cu pas.
„Daca vrei sa desenezi o bicicleta, trebuie mai intai sa inveti cum se deseneaza o roata!” le repeta Topi.
Numai ca nimeni nu il asculta, iar Gopi si Ropi se repezeau si bineinteles, reuseau sa faca biciclete cu roti patrate si cu o pedala, sau cu ghidon in loc de sa.
Astazi insa, cei doi erau hotarati sa deseneze cat mai frumos posibil. Castigatorul concursului urma sa primeasca un fluier. Si asta pentru ca Gopi si Ropi gasisera zilele trecute un fluier prin gradina si nu se puteau hotara al cui e, amandoi vroiau sa sufle in el si se tot ciondaneau din cauza lui.
Ropi s-a hotarat sa deseneze un catel mic si pufos, unul care nu latra la arici si care abia asteapta sa alerge si sa prinda o minge. Si-a dat toata silinta, numai ca a iesit cu totul altceva: un dulau fioros cu 3 picioare, o coada stufoasa ca o matura si dintii ascutiti cat toata fata.
“Vai, ce urat e!” zise Gopi. Deloc nu te pricepi la desen. Si de ce are coada asa stufoasa?” radea Gopi de surioara lui. „Cu siguranta eu voi castiga concursul.”
“O sa-l pun sa te muste, daca mai spui atatea rautati.” “Si ma rog tu ce ai desent? Un iepure care a inghitit un bolovan?” se razbuna Ropi.
Gopi a vrut sa deseneze un urs. Numai ca nu a iesit chiar cum si-ar fi dorit, avea urechile mai mari decat ale unui iepure si cu un burtoi mare si colturos. Intr-adevar, ursul lui Gopi semna foarte putin cu un urs adevarat.
“Ursul meu tocmai a mancat zmeura si are burta plina! Si sta cu urechile ciulite ca sa auda daca vine catelul ala al tau dand din coada!” se apara Gopi.
Cand au terminat, fiecare dintre ei sustinea sus si tare ca desenul lui e mai frumos si ca a castigat concursul.
„Eu am castigat, desenul meu cu urs este cel mai frumos!”
„Ba nu” sari Ropi „catelul meu este mult mai reusit!”
Auzind atata zarva, Mopi iesi din vizuina sa vada ce s-a intamplat. Vazu si desenele caraghioase si incepu sa rada.
„Haha, ce simpatici sunteti” zise ea ”in loc sa va certati mai bine ati invata sa desenati cu adevarat. Ce-ar fi sa facem chiar acum o lectie de desen. Haideti sa desenam frunze, sunt foarte frumoase, si nu e chiar asa de greu sa invatati.”
„Nu deseman frunze, sa desenam un copac intreg!” sarira cei doi frati.
„Iar va repeziti” ii dojeni mama lor ”cum sa desenati copaci cand voi nu stiti sa desenati frunze?”
„Ba stim, cum sa nu stim!” si, fara sa o asculte pe Mopi, au inceput sa mazgaleasca de zor. Numai ca nu reuseau deloc sa faca ce si-au propus. Nici unul din desene nu semana cu un copac. Ropi desenase ceva care semna mai mult cu un pepene decat cu un tei, iar stejarul lui Gopi putea fi usor confundat cu o balta in care cineva aruncase un bat.
Vazand ce a iesit Mopi le-a zis: “Mai bine incepeti totusi cu o frunza, e mai bine asa”.
„Mda, fie!” se lasara induplecati cei doi. Nici lor nu le placea ce iesise si tare ar fi vrut sa invete sa deseneze mai frumos.
„Alegeti-va cate un tip de copac!” ii puse Mopi pe cei doi sa aleaga.
„Eu aleg tei!” incepu Ropi.
„Eu aleg stejar” continua Gopi.
Mopi lua o castana si incepu sa le explice cum sa inceapa cu codita, si sa continue cu conturul frunzei si sa adauge si nervurile la sfarsit.
Si, fiind atenti la ce li se explica, Gopi si Ropi au reusit sa desneze niste frunze foarte frumoase, de care erau mandri.
„Uite Gopi, frunza mea de tei chiar seamana cu o frunza de tei! Doar ca nu e verde” topaia fericita Ropi!
„Si frunza mea de stejar seamana perfect cu o frunza de stejar!” tropaia si Gopi.
„Bravo Ropi! Bravo Gopi!” ii lauda Topi care iesise si el din vizuina sa vada ce se intampla afara. „Sunt niste frunze foarte frumoase! Acum nu va ramane de facut decat sa exersati in fiecare zi. Si asa, in scurt timp veti putea desena chiar si un copac mare si frumos.”
Nici nu termina bine de vorbit Topi, ca s-a starnit o ploaie si un vant ca din senin. Aricii au lasat castanele pe jos si au fugit cu totii in vizuina ca sa scape de stropii mari de apa.
Cat timp a plouat, Ropi si Gopi au stat cu boticele pe geam, uitandu-se tristi cum apa sterge strop cu strop toate desenele lor. Cand s-a inseninat si au putut iesi din nou in gradina au vazut ce se intamplase cu desenele lor. Ploaia stersese complet frunzele iar din cainele fioros se mai vedea doar o ureche. Din ursul lui Gopi se mai vedea putin dintr-o labuta.
Cei doi arici s-au intristat si mai tare. Desenele lor cu animale disparusera, si mai ales, frunzele de tei si de stejar, atat de reusite, nu se mai vedeau deloc.
Afara plouase destul de tare, si mai ales batuse vantul asa ca aleea din fata gradinii se murdarise de noroi. Aricii se uitau de jur imprejur sa vada unde ar putea sa continue sa deseneze, aveau nevoie de un trotoar curat.
Ca dupa fiecare ploaie de vara, au aparut imediat melcii, mergand incet incet de colo colo, dornici sa manance frunze proaspat spalate de stropii de ploaie.
Cum prin fata gradinii nu trecea decat o alee, Gopi si Ropi nu aveau unde sa se duca, asa ca s-au hotarat sa deseneze in acelasi loc, incercand sa ocoleasca petele de noroi.
Isi pregatisera castanele, insa melcii le stateau in drum.
“Plecati de aici melcilor! U u, vaj vaj! Hai plecati!” zise Gopi agitand manutele si aratandu-le melcilor pe unde sa o ia. Bineinteles ca melcii nu stiau limba aricilor si nu intelegeau ce vroia Gopi sa spuna.
“Hai! Plecati si lasati-ne sa desenam!” insista si Ropi.
Vazand atata agitatie si galagie, melcii plecara care incotro, incet incet, asa cum le sta bine melcilor.
Peste cateva minute aleea era libera si cei doi fratiori ar fi putut sa se apuce din nou de desenat, asta daca nu ar fi fost atat noroi care sa-i incurce. Se tot invarteau de colo colo, nestiind de unde sa se apuce. Vroiau sa exerseze desenatul frunzelor pentru ca, in cateva zile sa reuseasca chiar cate un copac.
“Gopi! Vino sa vezi ceva!” striga Ropi emotionata.
“Ce e? Ce sa vad?” alerga Gopi spre ea.
„Uite, pe unde au trecut melcii prin noroi au lasat niste dungi, si daca te uiti atent seamana chiar bine cu trunchiul unui copac. Si cu ramuri in toate directiile. Unul frumos, ca din gradina noastra, nu ca cele pe care le-am desenat noi.”
Intr-adevar, urmele lasate de melci pe noroiul de pe alee semanau cu niste crengi ale unui copac batran.
„Daaa!” se bucura Gopi. „Ai dreptate, seamana chiar foarte bine. Numai ca lipseste ceva.”
„Pai lipsesc frunzele” il lamuri Gopi. „Daca le desenam noi, va iesi un tei perfect.”
„Nu e tei, seamana chiar tare cu un stejar”. „Ma apuc sa desenez multe frunze.”
„Nu e stejar, eu o sa fac frunze de tei.”
Si, fara sa hotarasca ce fel de copac vor desena, Gopi si Ropi s-au apucat de treaba, fiecare ce stia mai bine.
Dupa cateva minute copacul de pe trotoar era incarcat de frunze, jumatatea dinspre Ropi semana cu un tei, iar jumatatea dinspre Gopi cu un stejar.
Ca sa semene si mai bine cu un copac adevarat cei doi fratiori au desenat si iarba in jurul copacului.
„Ce frumos e!” se bucurau Gopi si Ropi. „Am reusit sa facem un copac adevarat!”
„Hai repede sa le aratam si lui tati si lui mami!”
Si au zbughit-o in vizuina.
"Bravo! Ce desen frumos!” ii lauda Topi.
„Cum se cheama?” intreba Mopi?
„Aaaa” se fastacira Gopi si Mopi. „Pai....”
„Tei cu Stejar” zise Gopi
„Da, Tei cu Stejar” sari si Ropi, fericita ca fratiorul ei a gasit un nume asa de potrivit pentru desenul lor.
“Copacul asta e perfect pentru veverite. Au de unde manca ghinde si daca racesc pot sa-si faca si un ceai de tei” chitaia Ropi.
„Si cine primeste fluierul?” intreba Topi
„Poate sa-l ia Ropi” zise Gopi
„Nu, tu il meriti mai mult” zise si Ropi.
„Dar ce s-a intamplat, pana acum va certati pe el si acum nu il mai vreti?” se mirara Topi si Mopi.
Dar imediat si-au dat seama ce se intamplase. Cat timp aricii erau concentrati sa deseneze copacul, fluierul cazuse in noroi si se infundase. Oricat ai fi suflat in el, fluierul nu scotea nici un sunet si acum nici unul dintre ei nu il mai vroia.
In timp ce familia de arici admira desenul, deodata, de dupa un gard, au inceput sa iasa din nou melcii. Erau multi si dornici de frunze proaspete. Numai ca drumul lor catre tufisuri trecea chiar prin mijlocul desenului. Daca ar fi trecut pe acolo, cu siguranta ar fi stricat frumusetea de desen.
„Repede repede, sa-i alungam din nou” striga Gopi.
„U u!” tipa Ropi.
„Degeaba faceti galagie. Melcilor le e foame. Chiar daca ii alungati acum, ei se vor intoarce peste cateva minute. Mai bine culegem noi frunze si le ducem mai aproape de melci. In felul asta ei se vor opri sa manance si nu vor mai trece peste desen ca sa-l strice.”
Si toti cei patru au inceput sa alerge. Rupeau frunze si le duceau cat puteau de repede in calea melcilor. Si iar rupeau cate o frunza si iar le duceau.
Bucurosi ca au scapat de un drum luuung, tocmai pana in capatul celalalt al gradinii, melcii s-au oprit si au inceput sa rontaie fericiti din frunze.
„Am scapat!” „Desenul nostru a scapat!” tropaiau fericiti cei doi pui de arici.
„Maine o sa desenez un tren. Si un leagan.”
„Eu o sa desenez o pisica. Si o minge, si o capsuna!”
Desenul aricilor, copacul jumatate tei si jumatate stejar a rezistat doua zile, pana cand a venit o noua ploaie care a maturat aleea de noroi si a sters desenul. Din acea zi insa, aricii nu au mai avut nevoie de ajutorul melcilor, iar Mopi si Topi au continuat sa ii invete pe puiuti sa deseneze tot felul de lucruri.
Somn usor.
Chiar si la micul dejun, Ropi incerca sa manance mai repede, si daca termina inaintea lui Gopi, se bucura si chitaia cu gura pana la urechi: “Eu am terminat prima, degeaba esti mai mare, ca eu mananc mai repede!!!”
Nu dupa mult timp au venit cu ideea sa faca un concurs sa vada cine castiga astazi. Si nu s-au putut gandi la altceva decat la un concurs de desene.
Vazusera de atatea ori cum copiii deseneaza in parc pe asfalt, numai ca aricii nu aveau creta. Asa ca s-au dus sa-l intrebe pe tatal lor, Topi, ce sa faca.
„Nu avem creta in vizuina” zise Topi „insa putem folosi pietre albe. De fapt si mai usor ar fi sa desenati cu castane. Din astea avem muulte in debara. Vor iesi niste desene nemaipomentite.”
Si cei doi fratiori au zbughit-o in vizuina si au iesit de acolo cu cate doua castane fiecare. Au impartit trotuarul pe jumatate, tragand o linie intre ei, si s-au apucat de desenat.
Aricii sunt mici si grasuti, si au niste manute scurte si nu foarte indemanatice. Oricat de mult le-ar fi placut sa deseneze, Ropi si Gopi nu erau foarte priceputi la desen. Mai incercasera de cateva ori insa nu aveau rabdare sa invete. Atat mama lor, Mopi, cat si tatal lot, Topi, le-au explicat ca nu poti desena de la inceput frumos, trebuie sa inveti pas cu pas.
„Daca vrei sa desenezi o bicicleta, trebuie mai intai sa inveti cum se deseneaza o roata!” le repeta Topi.
Numai ca nimeni nu il asculta, iar Gopi si Ropi se repezeau si bineinteles, reuseau sa faca biciclete cu roti patrate si cu o pedala, sau cu ghidon in loc de sa.
Astazi insa, cei doi erau hotarati sa deseneze cat mai frumos posibil. Castigatorul concursului urma sa primeasca un fluier. Si asta pentru ca Gopi si Ropi gasisera zilele trecute un fluier prin gradina si nu se puteau hotara al cui e, amandoi vroiau sa sufle in el si se tot ciondaneau din cauza lui.
Ropi s-a hotarat sa deseneze un catel mic si pufos, unul care nu latra la arici si care abia asteapta sa alerge si sa prinda o minge. Si-a dat toata silinta, numai ca a iesit cu totul altceva: un dulau fioros cu 3 picioare, o coada stufoasa ca o matura si dintii ascutiti cat toata fata.
“Vai, ce urat e!” zise Gopi. Deloc nu te pricepi la desen. Si de ce are coada asa stufoasa?” radea Gopi de surioara lui. „Cu siguranta eu voi castiga concursul.”
“O sa-l pun sa te muste, daca mai spui atatea rautati.” “Si ma rog tu ce ai desent? Un iepure care a inghitit un bolovan?” se razbuna Ropi.
Gopi a vrut sa deseneze un urs. Numai ca nu a iesit chiar cum si-ar fi dorit, avea urechile mai mari decat ale unui iepure si cu un burtoi mare si colturos. Intr-adevar, ursul lui Gopi semna foarte putin cu un urs adevarat.
“Ursul meu tocmai a mancat zmeura si are burta plina! Si sta cu urechile ciulite ca sa auda daca vine catelul ala al tau dand din coada!” se apara Gopi.
Cand au terminat, fiecare dintre ei sustinea sus si tare ca desenul lui e mai frumos si ca a castigat concursul.
„Eu am castigat, desenul meu cu urs este cel mai frumos!”
„Ba nu” sari Ropi „catelul meu este mult mai reusit!”
Auzind atata zarva, Mopi iesi din vizuina sa vada ce s-a intamplat. Vazu si desenele caraghioase si incepu sa rada.
„Haha, ce simpatici sunteti” zise ea ”in loc sa va certati mai bine ati invata sa desenati cu adevarat. Ce-ar fi sa facem chiar acum o lectie de desen. Haideti sa desenam frunze, sunt foarte frumoase, si nu e chiar asa de greu sa invatati.”
„Nu deseman frunze, sa desenam un copac intreg!” sarira cei doi frati.
„Iar va repeziti” ii dojeni mama lor ”cum sa desenati copaci cand voi nu stiti sa desenati frunze?”
„Ba stim, cum sa nu stim!” si, fara sa o asculte pe Mopi, au inceput sa mazgaleasca de zor. Numai ca nu reuseau deloc sa faca ce si-au propus. Nici unul din desene nu semana cu un copac. Ropi desenase ceva care semna mai mult cu un pepene decat cu un tei, iar stejarul lui Gopi putea fi usor confundat cu o balta in care cineva aruncase un bat.
Vazand ce a iesit Mopi le-a zis: “Mai bine incepeti totusi cu o frunza, e mai bine asa”.
„Mda, fie!” se lasara induplecati cei doi. Nici lor nu le placea ce iesise si tare ar fi vrut sa invete sa deseneze mai frumos.
„Alegeti-va cate un tip de copac!” ii puse Mopi pe cei doi sa aleaga.
„Eu aleg tei!” incepu Ropi.
„Eu aleg stejar” continua Gopi.
Mopi lua o castana si incepu sa le explice cum sa inceapa cu codita, si sa continue cu conturul frunzei si sa adauge si nervurile la sfarsit.
Si, fiind atenti la ce li se explica, Gopi si Ropi au reusit sa desneze niste frunze foarte frumoase, de care erau mandri.
„Uite Gopi, frunza mea de tei chiar seamana cu o frunza de tei! Doar ca nu e verde” topaia fericita Ropi!
„Si frunza mea de stejar seamana perfect cu o frunza de stejar!” tropaia si Gopi.
„Bravo Ropi! Bravo Gopi!” ii lauda Topi care iesise si el din vizuina sa vada ce se intampla afara. „Sunt niste frunze foarte frumoase! Acum nu va ramane de facut decat sa exersati in fiecare zi. Si asa, in scurt timp veti putea desena chiar si un copac mare si frumos.”
Nici nu termina bine de vorbit Topi, ca s-a starnit o ploaie si un vant ca din senin. Aricii au lasat castanele pe jos si au fugit cu totii in vizuina ca sa scape de stropii mari de apa.
Cat timp a plouat, Ropi si Gopi au stat cu boticele pe geam, uitandu-se tristi cum apa sterge strop cu strop toate desenele lor. Cand s-a inseninat si au putut iesi din nou in gradina au vazut ce se intamplase cu desenele lor. Ploaia stersese complet frunzele iar din cainele fioros se mai vedea doar o ureche. Din ursul lui Gopi se mai vedea putin dintr-o labuta.
Cei doi arici s-au intristat si mai tare. Desenele lor cu animale disparusera, si mai ales, frunzele de tei si de stejar, atat de reusite, nu se mai vedeau deloc.
Afara plouase destul de tare, si mai ales batuse vantul asa ca aleea din fata gradinii se murdarise de noroi. Aricii se uitau de jur imprejur sa vada unde ar putea sa continue sa deseneze, aveau nevoie de un trotoar curat.
Ca dupa fiecare ploaie de vara, au aparut imediat melcii, mergand incet incet de colo colo, dornici sa manance frunze proaspat spalate de stropii de ploaie.
Cum prin fata gradinii nu trecea decat o alee, Gopi si Ropi nu aveau unde sa se duca, asa ca s-au hotarat sa deseneze in acelasi loc, incercand sa ocoleasca petele de noroi.
Isi pregatisera castanele, insa melcii le stateau in drum.
“Plecati de aici melcilor! U u, vaj vaj! Hai plecati!” zise Gopi agitand manutele si aratandu-le melcilor pe unde sa o ia. Bineinteles ca melcii nu stiau limba aricilor si nu intelegeau ce vroia Gopi sa spuna.
“Hai! Plecati si lasati-ne sa desenam!” insista si Ropi.
Vazand atata agitatie si galagie, melcii plecara care incotro, incet incet, asa cum le sta bine melcilor.
Peste cateva minute aleea era libera si cei doi fratiori ar fi putut sa se apuce din nou de desenat, asta daca nu ar fi fost atat noroi care sa-i incurce. Se tot invarteau de colo colo, nestiind de unde sa se apuce. Vroiau sa exerseze desenatul frunzelor pentru ca, in cateva zile sa reuseasca chiar cate un copac.
“Gopi! Vino sa vezi ceva!” striga Ropi emotionata.
“Ce e? Ce sa vad?” alerga Gopi spre ea.
„Uite, pe unde au trecut melcii prin noroi au lasat niste dungi, si daca te uiti atent seamana chiar bine cu trunchiul unui copac. Si cu ramuri in toate directiile. Unul frumos, ca din gradina noastra, nu ca cele pe care le-am desenat noi.”
Intr-adevar, urmele lasate de melci pe noroiul de pe alee semanau cu niste crengi ale unui copac batran.
„Daaa!” se bucura Gopi. „Ai dreptate, seamana chiar foarte bine. Numai ca lipseste ceva.”
„Pai lipsesc frunzele” il lamuri Gopi. „Daca le desenam noi, va iesi un tei perfect.”
„Nu e tei, seamana chiar tare cu un stejar”. „Ma apuc sa desenez multe frunze.”
„Nu e stejar, eu o sa fac frunze de tei.”
Si, fara sa hotarasca ce fel de copac vor desena, Gopi si Ropi s-au apucat de treaba, fiecare ce stia mai bine.
Dupa cateva minute copacul de pe trotoar era incarcat de frunze, jumatatea dinspre Ropi semana cu un tei, iar jumatatea dinspre Gopi cu un stejar.
Ca sa semene si mai bine cu un copac adevarat cei doi fratiori au desenat si iarba in jurul copacului.
„Ce frumos e!” se bucurau Gopi si Ropi. „Am reusit sa facem un copac adevarat!”
„Hai repede sa le aratam si lui tati si lui mami!”
Si au zbughit-o in vizuina.
"Bravo! Ce desen frumos!” ii lauda Topi.
„Cum se cheama?” intreba Mopi?
„Aaaa” se fastacira Gopi si Mopi. „Pai....”
„Tei cu Stejar” zise Gopi
„Da, Tei cu Stejar” sari si Ropi, fericita ca fratiorul ei a gasit un nume asa de potrivit pentru desenul lor.
“Copacul asta e perfect pentru veverite. Au de unde manca ghinde si daca racesc pot sa-si faca si un ceai de tei” chitaia Ropi.
„Si cine primeste fluierul?” intreba Topi
„Poate sa-l ia Ropi” zise Gopi
„Nu, tu il meriti mai mult” zise si Ropi.
„Dar ce s-a intamplat, pana acum va certati pe el si acum nu il mai vreti?” se mirara Topi si Mopi.
Dar imediat si-au dat seama ce se intamplase. Cat timp aricii erau concentrati sa deseneze copacul, fluierul cazuse in noroi si se infundase. Oricat ai fi suflat in el, fluierul nu scotea nici un sunet si acum nici unul dintre ei nu il mai vroia.
In timp ce familia de arici admira desenul, deodata, de dupa un gard, au inceput sa iasa din nou melcii. Erau multi si dornici de frunze proaspete. Numai ca drumul lor catre tufisuri trecea chiar prin mijlocul desenului. Daca ar fi trecut pe acolo, cu siguranta ar fi stricat frumusetea de desen.
„Repede repede, sa-i alungam din nou” striga Gopi.
„U u!” tipa Ropi.
„Degeaba faceti galagie. Melcilor le e foame. Chiar daca ii alungati acum, ei se vor intoarce peste cateva minute. Mai bine culegem noi frunze si le ducem mai aproape de melci. In felul asta ei se vor opri sa manance si nu vor mai trece peste desen ca sa-l strice.”
Si toti cei patru au inceput sa alerge. Rupeau frunze si le duceau cat puteau de repede in calea melcilor. Si iar rupeau cate o frunza si iar le duceau.
Bucurosi ca au scapat de un drum luuung, tocmai pana in capatul celalalt al gradinii, melcii s-au oprit si au inceput sa rontaie fericiti din frunze.
„Am scapat!” „Desenul nostru a scapat!” tropaiau fericiti cei doi pui de arici.
„Maine o sa desenez un tren. Si un leagan.”
„Eu o sa desenez o pisica. Si o minge, si o capsuna!”
Desenul aricilor, copacul jumatate tei si jumatate stejar a rezistat doua zile, pana cand a venit o noua ploaie care a maturat aleea de noroi si a sters desenul. Din acea zi insa, aricii nu au mai avut nevoie de ajutorul melcilor, iar Mopi si Topi au continuat sa ii invete pe puiuti sa deseneze tot felul de lucruri.
Somn usor.
Friday, July 31, 2009
Casuta de joaca
“Trezeste-te! Trezeste-te Ropi!” striga aricul Gopi, alergand si topaind in jurul patului surioarei lui. Ropi se intoarse pe partea cealalata, zburlindu-si tepii.
“Lasa-ma sa dorm, e prea devreme. Ce vrei?” mormai aricica.
“Tii minte ca am vazut ieri niste copii jucandu-se intr-o casuta rosie? Casuta aia cu geamuri galbene in care se ascundeau fetitele si baieteii si aveau papusi si farfuriute si masini! Mai tii minte? Mai sti ce frumoasa era?” Gopi nu se mai putea opri din alergat…
“Mda, tin minte. Dar vreau sa dorm.” Ropi nu era deloc curioasa de ce fratiorul ei mai mare se agita intr-un asa hal.
“Hai sa facem si noi una, sa ne jucam in ea!”
Brusc Ropi facu ochii mari si se intoarse catre Gopi.
“Sa avem si noi o casuta asa de frumoasa??? Da vreau, cum sa nu vreau.”
“Buna dimineata aricilor!” intra in camera Mopi, mama celor doi. “Ce tot vorbiti voi?”
“Vrem sa ne facem o casuta de jucarie rosie cu geamuri galbene in care sa stam toata vacanta!” sarira cei doi frati.
“Ce frumos, imi aduc aminte cum ma jucam si eu, cand eram de varsta voastra, cu o casuta facuta din bete si acoperita cu frunze. Tare ne mai placea.
“Mda,” aparu si Topi, tatal lui Ropi si lui Gopi, “sunt frumoase casutele, numai ca nu avem de unde lua atatea bete. Primavara nu sunt bete uscate pe jos si nu e bine sa rupem crengi din copaci.”
“Gasim noi din ce sa facem casuta” rase Gopi. “Hai Ropi, nu fii lenesa, sa mergem afara!”
“Ma dau jos din pat numai daca imi promiti ca pot sa duc in casuta noastra balansoarul in forma de ren” incepu Ropi sa se alinte. “Si trei papusi!”.
Gopi mormai “ Bine, te las….” si cei doi pui de arici au zbughit-o in gradina.
Dupa ce cautara cateva minute bune, se auzi vocea stinsa si trista a lui Ropi.
“Nu e nimic din care sa facem peretii casei. Sunt doar flori, frunze si iarba”.
“Hai sa cautam si inauntru.” Gopi vroia o casuta cu orice chip. Nu putea sa-si imagineze ca astazi se va juca cu altceva.
Inauntru vizuinii aricilor erau multe lucruri utile, insa nici unul nu putea fi folosit in loc de perete.
”Stai, am o idee!”
Ropi se opri si astepta sa auda la ce s-a gandit Gopi.
“Avem o gramada de mere in debara. O sa face peretii din mere!”
“Cum sa faci peretii din mere? Ai mai auzit tu de asa ceva?” se mira Ropi.
“Bineinteles” minti Gopi plin de importanta. “Toata lumea face casute din mere. Iar daca vrei sa stii un perete facut din mere se cheama merete. Dar tu esti prea mica sa te pricepi la asa ceva.”
Ropi se stramba, scotand limba. Insa il lasa pe Gopi sa faca ce crede el ca e mai bine.
Au dus in gradina un morman mare de mere si au inceput sa le puna unul peste altul. Bineinteles, fructele fiind rotunde, se rostogoleau imediat. O luau de la capat, insa nu reuseau sa faca nimic.
“Cred ca merele noastru nu sunt bune pentru construit. Ne-ar fi trebuit niste mere speciale” nu vru Gopi sa se recunoasca invins. “Astea sunt bune doar pentru mancat” si musca dintr-un mar verde.
Merele erau zemoase si acrisoare, asa ca au facut o pauza si au rontait fiecare cateva.
“Mai bine o intrebam pe mami” chitai Ropi.
Si alergara pana la Mopi, povestindu-i cum meretii nu stateau drepti.
“Cred ca stiu de ce aveti nevoie. Trebuie sa gasim o cutie si sa o sprijinim intre cei doi copaci din gradina. Tot ce trebuie sa facem este sa gasim o cutie de carton. Uneori oamenii le lasa langa scara blocului. Haideti sa vorbim cu tati.”
Topi se lasa imediat convins si cei patru arici au pornit catre blocul din apropiere in cautarea casutei de carton. Era ziua in amiaza mare, si trebuiau sa aiba mare grija, sa nu se intalneasca cu vreo masina, sau mai rau, cu niste caini.
La primul bloc nu se gasea nici o cutie, asa ca au plecat spre urmatorul. Nu foarte departe insa au gasit una perfecta, in care puteau intra atat Gopi cat si Ropi si mai ramanea loc si pentru o gramada de jucarii.
“E perfecta casuta noastra!” spuneau pe rand cei doi fratiori, invartindu-se in jurul cutiei. ”Sa o ducem la noi in gradina si sa o umplem cu masinute si cu papusi!”
Numai ca, in jurul blocurilor vegheau atenti ca intotdeauna cainii, despre care se stie ca le face mare placere sa latre sau chiar sa si muste toate pisicile pe care le gasesc. Si astazi, la panda statea unul gri cu blana zdenturoasa. Auzind zgomote, si o cutie care se misca, dulaul crezu ca langa bloc e o pisica, si se repezi, gata sa o inhate.
Auzind latraturile, Topi, Mopi, Gopi si cu Ropi au inghetat de frica. Unde sa se duca? Nu era nici un gard, nici o ascunzatoare.
“Bagati-va in cutie” striga Topi si asa au si facut, inchizand capacul inainte ca dulaul sa-i vada.
Acesta s-a invartit in jurul cutiei incercand sa inteleaga unde s-a ascuns pisica. S-a invartit, s-a sucit, pana cand si-a dat seama.
“M-am prins!!! Esti in cutie!! Te scot eu de acolo!”ranji cainele.
In tot acest timp aricii nu au scos nici un sunet, sperand ca nimeni nu isi va da seama unde s-au ascuns. Cand l-au auzit pe dulau ca vrea sa deschida cutia, s-au speriat ingrozitor.
“Ce o sa patim?” sopti Gopi.
“Cand deschide capacul” vorbi si Topi cat putea de incet, ” voi fugiti in toate directiile iar eu il intep in bot!” Chiar si lui Topi ii tremura vocea…
Dulaul nu reusea sa rastoarne cutia cu botul. Maraia nervos si ii dadea tarcoale.
Deodata, se enerva, si dadu cu coada cat putu de tare in cutie. Aceasta se rasturna si se desfacu, iar dulaul se repezi sa prinda pisica dinauntru. Aricii, ametiti de la rostogolul cutiei au ramas muti de frica si au uitat sa fuga care incotro.
“AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!” tipa Ropi.
“AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!” tipa si Gopi.
Cainele, care se astepta sa vada o pisica, se speria ingrozitor. Vazu patru ghemoatoace cu acele zburlite si ochii mari, care tipau ingrozitor.
“AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!” tipa si cainele si o lua la goana.
“Ce pisici inspaimantatoare!” se gandi el in timp ce se ascunse sub o masina, abia tragandu-si sufletul. Din cauza tipetelor, cainele nici macar nu isi dadu seama ca in cutie nu erau pisici, ci arici.
“Am scapat!” zise Mopi, strangandu-i pe Ropi si Gopi in brate. “De cate ori va zic ca nu e frumos sa tipati, insa de data asta tare ma bucur ca ati facut-o!”
“Haideti repede acasa!”
Si luara cutia si au plecat catre gradina lor, acolo unde erau intotdeauna in siguranta.
Asa cum se gandisera de dimineata, au prins-o intre doi copacei si au taiat in unul din peretii cutiei un geam. Ropi si Gopi si-au adus jucariile, masinutele, papusile, farfuriutele de plastic, linguritele si s-au jucat impreuna.
Si Mopi si Topi ar fi vrut sa le faca o vizita, sa vada ce frumos si-au aranjat jucariile, insa nu au fost primiti.
“Asta e casuta noastra de jucarie si nu e buna pentru parinti!” le repeta Gopi, si Ropi dadea din nasuc aprobator.
Cel mai mult le placea sa scoata boticele pe geam sa priveasca gradina si sa simta mirosul florilor.
Si s-au jucat asa pana seara tarziu, nici nu au mai iesit de acolo ca sa manance, asa de mult le placea noua casuta. Insa cand s-a facut intuneric afara, Mopi si Topi i-au chemat la culcare. Nu se mai auzea nici un zgomot, si chiar si parintii erau curiosi sa vada cu ce se joaca puiutii lor de sunt atat de tacuti. Cand colo, ce sa vezi. Cei doi arici, Gopi si cu Ropi, adormisera, obositi dupa o zi cu atatea emotii si mai ales cu atata alergatura si joaca. Topi si Mopi i-au luat in brate si i-au mutat in patuturile lor, ca sa doarma bine, pentru ca maine sa se zbenguie din nou in casuta lor de joaca.
Somn usor.
“Lasa-ma sa dorm, e prea devreme. Ce vrei?” mormai aricica.
“Tii minte ca am vazut ieri niste copii jucandu-se intr-o casuta rosie? Casuta aia cu geamuri galbene in care se ascundeau fetitele si baieteii si aveau papusi si farfuriute si masini! Mai tii minte? Mai sti ce frumoasa era?” Gopi nu se mai putea opri din alergat…
“Mda, tin minte. Dar vreau sa dorm.” Ropi nu era deloc curioasa de ce fratiorul ei mai mare se agita intr-un asa hal.
“Hai sa facem si noi una, sa ne jucam in ea!”
Brusc Ropi facu ochii mari si se intoarse catre Gopi.
“Sa avem si noi o casuta asa de frumoasa??? Da vreau, cum sa nu vreau.”
“Buna dimineata aricilor!” intra in camera Mopi, mama celor doi. “Ce tot vorbiti voi?”
“Vrem sa ne facem o casuta de jucarie rosie cu geamuri galbene in care sa stam toata vacanta!” sarira cei doi frati.
“Ce frumos, imi aduc aminte cum ma jucam si eu, cand eram de varsta voastra, cu o casuta facuta din bete si acoperita cu frunze. Tare ne mai placea.
“Mda,” aparu si Topi, tatal lui Ropi si lui Gopi, “sunt frumoase casutele, numai ca nu avem de unde lua atatea bete. Primavara nu sunt bete uscate pe jos si nu e bine sa rupem crengi din copaci.”
“Gasim noi din ce sa facem casuta” rase Gopi. “Hai Ropi, nu fii lenesa, sa mergem afara!”
“Ma dau jos din pat numai daca imi promiti ca pot sa duc in casuta noastra balansoarul in forma de ren” incepu Ropi sa se alinte. “Si trei papusi!”.
Gopi mormai “ Bine, te las….” si cei doi pui de arici au zbughit-o in gradina.
Dupa ce cautara cateva minute bune, se auzi vocea stinsa si trista a lui Ropi.
“Nu e nimic din care sa facem peretii casei. Sunt doar flori, frunze si iarba”.
“Hai sa cautam si inauntru.” Gopi vroia o casuta cu orice chip. Nu putea sa-si imagineze ca astazi se va juca cu altceva.
Inauntru vizuinii aricilor erau multe lucruri utile, insa nici unul nu putea fi folosit in loc de perete.
”Stai, am o idee!”
Ropi se opri si astepta sa auda la ce s-a gandit Gopi.
“Avem o gramada de mere in debara. O sa face peretii din mere!”
“Cum sa faci peretii din mere? Ai mai auzit tu de asa ceva?” se mira Ropi.
“Bineinteles” minti Gopi plin de importanta. “Toata lumea face casute din mere. Iar daca vrei sa stii un perete facut din mere se cheama merete. Dar tu esti prea mica sa te pricepi la asa ceva.”
Ropi se stramba, scotand limba. Insa il lasa pe Gopi sa faca ce crede el ca e mai bine.
Au dus in gradina un morman mare de mere si au inceput sa le puna unul peste altul. Bineinteles, fructele fiind rotunde, se rostogoleau imediat. O luau de la capat, insa nu reuseau sa faca nimic.
“Cred ca merele noastru nu sunt bune pentru construit. Ne-ar fi trebuit niste mere speciale” nu vru Gopi sa se recunoasca invins. “Astea sunt bune doar pentru mancat” si musca dintr-un mar verde.
Merele erau zemoase si acrisoare, asa ca au facut o pauza si au rontait fiecare cateva.
“Mai bine o intrebam pe mami” chitai Ropi.
Si alergara pana la Mopi, povestindu-i cum meretii nu stateau drepti.
“Cred ca stiu de ce aveti nevoie. Trebuie sa gasim o cutie si sa o sprijinim intre cei doi copaci din gradina. Tot ce trebuie sa facem este sa gasim o cutie de carton. Uneori oamenii le lasa langa scara blocului. Haideti sa vorbim cu tati.”
Topi se lasa imediat convins si cei patru arici au pornit catre blocul din apropiere in cautarea casutei de carton. Era ziua in amiaza mare, si trebuiau sa aiba mare grija, sa nu se intalneasca cu vreo masina, sau mai rau, cu niste caini.
La primul bloc nu se gasea nici o cutie, asa ca au plecat spre urmatorul. Nu foarte departe insa au gasit una perfecta, in care puteau intra atat Gopi cat si Ropi si mai ramanea loc si pentru o gramada de jucarii.
“E perfecta casuta noastra!” spuneau pe rand cei doi fratiori, invartindu-se in jurul cutiei. ”Sa o ducem la noi in gradina si sa o umplem cu masinute si cu papusi!”
Numai ca, in jurul blocurilor vegheau atenti ca intotdeauna cainii, despre care se stie ca le face mare placere sa latre sau chiar sa si muste toate pisicile pe care le gasesc. Si astazi, la panda statea unul gri cu blana zdenturoasa. Auzind zgomote, si o cutie care se misca, dulaul crezu ca langa bloc e o pisica, si se repezi, gata sa o inhate.
Auzind latraturile, Topi, Mopi, Gopi si cu Ropi au inghetat de frica. Unde sa se duca? Nu era nici un gard, nici o ascunzatoare.
“Bagati-va in cutie” striga Topi si asa au si facut, inchizand capacul inainte ca dulaul sa-i vada.
Acesta s-a invartit in jurul cutiei incercand sa inteleaga unde s-a ascuns pisica. S-a invartit, s-a sucit, pana cand si-a dat seama.
“M-am prins!!! Esti in cutie!! Te scot eu de acolo!”ranji cainele.
In tot acest timp aricii nu au scos nici un sunet, sperand ca nimeni nu isi va da seama unde s-au ascuns. Cand l-au auzit pe dulau ca vrea sa deschida cutia, s-au speriat ingrozitor.
“Ce o sa patim?” sopti Gopi.
“Cand deschide capacul” vorbi si Topi cat putea de incet, ” voi fugiti in toate directiile iar eu il intep in bot!” Chiar si lui Topi ii tremura vocea…
Dulaul nu reusea sa rastoarne cutia cu botul. Maraia nervos si ii dadea tarcoale.
Deodata, se enerva, si dadu cu coada cat putu de tare in cutie. Aceasta se rasturna si se desfacu, iar dulaul se repezi sa prinda pisica dinauntru. Aricii, ametiti de la rostogolul cutiei au ramas muti de frica si au uitat sa fuga care incotro.
“AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!” tipa Ropi.
“AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!” tipa si Gopi.
Cainele, care se astepta sa vada o pisica, se speria ingrozitor. Vazu patru ghemoatoace cu acele zburlite si ochii mari, care tipau ingrozitor.
“AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!” tipa si cainele si o lua la goana.
“Ce pisici inspaimantatoare!” se gandi el in timp ce se ascunse sub o masina, abia tragandu-si sufletul. Din cauza tipetelor, cainele nici macar nu isi dadu seama ca in cutie nu erau pisici, ci arici.
“Am scapat!” zise Mopi, strangandu-i pe Ropi si Gopi in brate. “De cate ori va zic ca nu e frumos sa tipati, insa de data asta tare ma bucur ca ati facut-o!”
“Haideti repede acasa!”
Si luara cutia si au plecat catre gradina lor, acolo unde erau intotdeauna in siguranta.
Asa cum se gandisera de dimineata, au prins-o intre doi copacei si au taiat in unul din peretii cutiei un geam. Ropi si Gopi si-au adus jucariile, masinutele, papusile, farfuriutele de plastic, linguritele si s-au jucat impreuna.
Si Mopi si Topi ar fi vrut sa le faca o vizita, sa vada ce frumos si-au aranjat jucariile, insa nu au fost primiti.
“Asta e casuta noastra de jucarie si nu e buna pentru parinti!” le repeta Gopi, si Ropi dadea din nasuc aprobator.
Cel mai mult le placea sa scoata boticele pe geam sa priveasca gradina si sa simta mirosul florilor.
Si s-au jucat asa pana seara tarziu, nici nu au mai iesit de acolo ca sa manance, asa de mult le placea noua casuta. Insa cand s-a facut intuneric afara, Mopi si Topi i-au chemat la culcare. Nu se mai auzea nici un zgomot, si chiar si parintii erau curiosi sa vada cu ce se joaca puiutii lor de sunt atat de tacuti. Cand colo, ce sa vezi. Cei doi arici, Gopi si cu Ropi, adormisera, obositi dupa o zi cu atatea emotii si mai ales cu atata alergatura si joaca. Topi si Mopi i-au luat in brate si i-au mutat in patuturile lor, ca sa doarma bine, pentru ca maine sa se zbenguie din nou in casuta lor de joaca.
Somn usor.
Un picnic cu tepi
Dis-de-dimineata familia de arici s-a trezit cu gandul la excursia pe care cu totii o asteptau de cateva zile. Se hotarasera ca astazi sa mearga la un picnic intr-o livada nu foarte departe, chiar la marginea cartierului in care locuiau. Incepusera sa-si pregateasca bagajul de cateva zile. Mama aricilor, Mopi, pusese intr-un rucsac o fata de masa, farfurii, pahare, lingurite, cutite, servetele si paie pentru suc. Rucsacul era destul de mare, insa de el se ocupa tatal aricilor, Topi.
Cei doi puiuti ai familiei si-au pregatit, special pentru asa o zi frumoasa, jucariile preferate. Gopi, fratiorul mai mare, si-a luat cu el o minge, in timp ce Ropi, surioara lui mai mica, si-a pregatit coarda.
“Aricilor”, a inceput Topi, “suntem gata de plecare. Trebuie sa aveti mare grija sa mergeti foarte aproape de mine si de mami. Sunt multi oameni si mai mult decat atat, la iesirea din cartier sunt tot felul de caini care abia asteapta sa ne muste. Vom merge aproape de gard, ca sa ne putem ascunde repede repede.”
Primul a pornit Topi, ducand rucsacul. Imediat in urma lui topaia fericit Gopi, dornic sa tina pasul cu taticul lui. Se juca in mers si cu mingea, care ii scapa din cand in cand, insa o prindea repede si se intorcea fugind langa ceilalti. In urma lui venea Ropi, care sarea coarda la fiecare pas. Ultima in sir era mama aricilor, Mopi, care avea grija ca cei doi pui ai ei sa nu ramana in urma sau sa greseasca drumul.
“Vino inapoi Gopi!”
Cu totii erau bucurosi ca merg in excursie tocmai pana la livada. Aproape tot drumul Gopi si Ropi au cantat un cantecel pe care il inventasera special pentru acest picnic:
“Mergem la iarba verde
Sa ne jucam!
Mergem la iarba verde
Si mere-o sa mancam!” in timp ce chicoteau si topaiau. Dupa care completau pe rand ceea ce isi doreau sa manance:
“Si pere-o sa mancam!”
“Si prune-o sa mancam!”
“Si-o sa ne jucam!”
Au mers printre blocuri si au lasat in urma aleile pe care le cunosteau. Dupa un timp blocurile au fost inlocuite de case dupa care au disparut si casutele si a mai ramas doar iarba verde si din loc in loc cate un tufis.
Tocmai cand mergeau in lungul gardului ultimei casute din cartier, au auzit de la distanta niste caini mari si fiorosi ce alergau si latrau.
“Aricilor, vin niste caini! Sa ne ascundem, veniti aici!” striga Topi, si toti patru s-au facut ghem langa gard. Nu li se mai vedeau nici nasucul, nici ochii. S-au strans unul langa celalalt, patru ghemotoace de ace.
Dulaii au venit cu dintii scosi, maraind de zor si latrand.
“Am venit prea tarziu” zise unul dintre ei. “Aricii au apucat sa se ascunda!.
“Lasa ca le arat eu cine e mai puternic” si un dulau mai prostanac s-a repezit sa muste exact din tepii cei mai ascutiti, ai lui Topi.
“Au ! Au! Au!” fugi catelul schelalaind de durere din cauza intepaturilor.
Si ceilalti caini, vazand ca nu au nici o sansa, au plecat mai departe, in urma prietenului lor.
Dupa un timp, simtind ca nu mai e nici un pericol, aricii au scos iarasi nasucurile la vedere.
“Ce bine ca avem tepi! Ce ne faceam fara ei?” zise Gopi
“De data asta am scapat” spuse Topi zambind “dar trebuie sa avem mare grija, cainii pot fi oriunde” si au plecat mai departe.
Au uitat imediat intamplarea cu dulaii, Gopi si cu Ropi au inceput sa cante din nou.
“Mergem la iarba verde
Sa ne jucam!
Mergem la iarba verde
Si mere-o sa mancam!”
Dupa putin timp au ajuns la o strada mare pe unde treceau multe masini si camioane. Ba chiar trecea si un tramvai.
Ce facem acum, cum trecem in partea cealalata?” intreba Gopi. Eu zic sa fugim repede printre masini.”
“Nuuu, Gopi!” sari Mopi speriata. “Niciodata sa nu incerci sa faci asa ceva. Masinile merg foarte repede si te pot lovi foarte tare. Singurul loc pe unde putem traversa este trecerea de pietoni. Este putin mai incolo, vezi, unde sunt oamenii aceia care asteapta.”
“Pai si”, interveni Ropi, “noi sa mergem langa oameni? Daca o sa ne muste?”
“Ei, oamenii nu musca pentru ca nu au dintii ascutiti precum dulaii, insa intr-adevar, ne pot lovi. Trebuie sa avem grija si sa stam intr-un colt si cand semaforul se face verde sa fugim repede repede pe partea cealalta, ca sa nu ne ajunga oamenii din urma si sa ne calce cumva pe vreo labuta” ii invata Mopi.
Si au plecat toti patru, s-au asezat la semafor si au asteptat. Cand s-a facut verde au zbughit-o in partea cealalta.
“Repede, repede, aricilor!”
In alergare, de emotie, Ropi a scapat coarda in mijlocul strazii. A vrut sa se intoarca si sa o ia, insa Topi a luat-o de mana si a zis:
“Nu ne putem opri Ropi, vino repede ca e periculos!”
Si au fugit cu totii pe celalalt trotoar, timp in care Ropi plangea si se smiorcaia, “Unde e jucaria mea?”
Vazand ca intreaga familie e in siguranata si ca semaforul este inca verde, Topi a luat-o la fuga, incercand sa-i aduca lui Ropi coarda inapoi. A reusit sa ocoleasca multimea de oameni, a insfacat jucaria si s-a intors exact cand semaforul se facuse rosu.
Ropi nu mai stia ce sa zica “Multumesc tati!” plangand si razand in acelasi timp.
Ce ma faceam eu fara coarda? Cu ce ma mai jucam?”
Mopi si cu Topi o mangaiau pe tepi ca sa-i treaca supararea. In cel moment se auzi Gopi chiuind:
“Livada! Se vede livada!”
S-au intors cu totii spre Gopi. Intr-adevar, pe partea aceea de strada incepea o vale plina cu iarba si flori care se continua cu o livada. Parea plina de fruncte de toate felurile.
Aricii au luat-o la fuga tavalindu-se pe iarba.
“Livada! Livada!”
Din cauza parfumului florilor, pe arici i-a apucat stranutul.
“Ac-ciu” stranuta Ropi
“Tep-ciu” stranuta Topi
“Tep-ciu” stranuta si Mopi
“Tep-Tep tep-tep ciu-ciu-ciu-ciu-ciu!” stranuta Gopi, facandu-i pe toti sa rada.
Stranutau de le dadusera lacrimile, pana cand Mopi i-a sfatuit: “Am patit asta de la flori, haideti mai repede, langa copaci si o sa ne treaca.”
Au ajuns in apropierea copacilor si acolo Mopi a intins fata de masa, a scos farfuriutele, paharele si toate celelalte.
Gopi si Ropi se jucau fericiti cu mingea, sareau coarda, se alergau si se ascundeau pe dupa copaci.
“Eu ma duc sa aduc fructe” se auzi Topi. A trecut pe langa fiecare copac, alegand cu atentie fructele cele mai coapte si zemoase.
Cand s-a intors Topi, au pregatit o salata mare din toate tipurile de bunatati culese. Fiind asa de coapte, fructele lasau mult sirop pe care Ropi si Gopi il sorbeau fericiti cu paiul.
Au inceput sa manace din salata, insa fiecare avea preferintele lui.
“Mie imi plac merele, pentru ca sunt parfumate si zemoase!” incepu Topi
“Mie imi plac prunele, pentru ca sunt acrisoare si racoritoare!”continua Mopi.
“Mie imi plac piersicile pentru ca sunt fine si pufoase” se alinta Ropi.
“Mie imi plac perele pentru ca sunt dulci si zemoase” nu se lasa Gopi mai prejos.
In curand nu a mai ramas nimic din salata, si fiecare s-a sters pe botic cu cate un servetel.
Cand au terminat de mancat, au trecut din nou la joaca.De data asta se jucau toti patru, cu mingea, se tavaleau prin iarba, au alergat, pana seara tarziui.
Cand aproape s-a intunecat, au pus totul la loc in rucsac si au pornit inapoi spre casa.
Pe drum spre casa, Ropi si Gopi si-au adus aminte de cantecelul lor:
“Am fost la iarba verde
Si ne-am jucam!
Am fost la iarba verde
Si mere am mancat!”
Si pere am mancat!”
Si prune am mancat!”
Cei doi pui de arici au cantat tot drumul, gandindu-se ce frumos a fost si ce bine ar fi sa vina aici cu toti prietenii lor din jurul blocului, cu pisicile si veveritele. Cum se vor tavali prin flori si cum le-ar arata pisicilor unde sunt piersicii, si ce repede ar culege veveritele toate prunele. Dar pentru asta Ropi si Gopi vor trebuie sa mai astepte, pana cand se vor face mari, ca sa poata trece strada de la marginea cartierului si singuri, nu doar cu Mopi si Topi.
Somn usor.
Cei doi puiuti ai familiei si-au pregatit, special pentru asa o zi frumoasa, jucariile preferate. Gopi, fratiorul mai mare, si-a luat cu el o minge, in timp ce Ropi, surioara lui mai mica, si-a pregatit coarda.
“Aricilor”, a inceput Topi, “suntem gata de plecare. Trebuie sa aveti mare grija sa mergeti foarte aproape de mine si de mami. Sunt multi oameni si mai mult decat atat, la iesirea din cartier sunt tot felul de caini care abia asteapta sa ne muste. Vom merge aproape de gard, ca sa ne putem ascunde repede repede.”
Primul a pornit Topi, ducand rucsacul. Imediat in urma lui topaia fericit Gopi, dornic sa tina pasul cu taticul lui. Se juca in mers si cu mingea, care ii scapa din cand in cand, insa o prindea repede si se intorcea fugind langa ceilalti. In urma lui venea Ropi, care sarea coarda la fiecare pas. Ultima in sir era mama aricilor, Mopi, care avea grija ca cei doi pui ai ei sa nu ramana in urma sau sa greseasca drumul.
“Vino inapoi Gopi!”
Cu totii erau bucurosi ca merg in excursie tocmai pana la livada. Aproape tot drumul Gopi si Ropi au cantat un cantecel pe care il inventasera special pentru acest picnic:
“Mergem la iarba verde
Sa ne jucam!
Mergem la iarba verde
Si mere-o sa mancam!” in timp ce chicoteau si topaiau. Dupa care completau pe rand ceea ce isi doreau sa manance:
“Si pere-o sa mancam!”
“Si prune-o sa mancam!”
“Si-o sa ne jucam!”
Au mers printre blocuri si au lasat in urma aleile pe care le cunosteau. Dupa un timp blocurile au fost inlocuite de case dupa care au disparut si casutele si a mai ramas doar iarba verde si din loc in loc cate un tufis.
Tocmai cand mergeau in lungul gardului ultimei casute din cartier, au auzit de la distanta niste caini mari si fiorosi ce alergau si latrau.
“Aricilor, vin niste caini! Sa ne ascundem, veniti aici!” striga Topi, si toti patru s-au facut ghem langa gard. Nu li se mai vedeau nici nasucul, nici ochii. S-au strans unul langa celalalt, patru ghemotoace de ace.
Dulaii au venit cu dintii scosi, maraind de zor si latrand.
“Am venit prea tarziu” zise unul dintre ei. “Aricii au apucat sa se ascunda!.
“Lasa ca le arat eu cine e mai puternic” si un dulau mai prostanac s-a repezit sa muste exact din tepii cei mai ascutiti, ai lui Topi.
“Au ! Au! Au!” fugi catelul schelalaind de durere din cauza intepaturilor.
Si ceilalti caini, vazand ca nu au nici o sansa, au plecat mai departe, in urma prietenului lor.
Dupa un timp, simtind ca nu mai e nici un pericol, aricii au scos iarasi nasucurile la vedere.
“Ce bine ca avem tepi! Ce ne faceam fara ei?” zise Gopi
“De data asta am scapat” spuse Topi zambind “dar trebuie sa avem mare grija, cainii pot fi oriunde” si au plecat mai departe.
Au uitat imediat intamplarea cu dulaii, Gopi si cu Ropi au inceput sa cante din nou.
“Mergem la iarba verde
Sa ne jucam!
Mergem la iarba verde
Si mere-o sa mancam!”
Dupa putin timp au ajuns la o strada mare pe unde treceau multe masini si camioane. Ba chiar trecea si un tramvai.
Ce facem acum, cum trecem in partea cealalata?” intreba Gopi. Eu zic sa fugim repede printre masini.”
“Nuuu, Gopi!” sari Mopi speriata. “Niciodata sa nu incerci sa faci asa ceva. Masinile merg foarte repede si te pot lovi foarte tare. Singurul loc pe unde putem traversa este trecerea de pietoni. Este putin mai incolo, vezi, unde sunt oamenii aceia care asteapta.”
“Pai si”, interveni Ropi, “noi sa mergem langa oameni? Daca o sa ne muste?”
“Ei, oamenii nu musca pentru ca nu au dintii ascutiti precum dulaii, insa intr-adevar, ne pot lovi. Trebuie sa avem grija si sa stam intr-un colt si cand semaforul se face verde sa fugim repede repede pe partea cealalta, ca sa nu ne ajunga oamenii din urma si sa ne calce cumva pe vreo labuta” ii invata Mopi.
Si au plecat toti patru, s-au asezat la semafor si au asteptat. Cand s-a facut verde au zbughit-o in partea cealalta.
“Repede, repede, aricilor!”
In alergare, de emotie, Ropi a scapat coarda in mijlocul strazii. A vrut sa se intoarca si sa o ia, insa Topi a luat-o de mana si a zis:
“Nu ne putem opri Ropi, vino repede ca e periculos!”
Si au fugit cu totii pe celalalt trotoar, timp in care Ropi plangea si se smiorcaia, “Unde e jucaria mea?”
Vazand ca intreaga familie e in siguranata si ca semaforul este inca verde, Topi a luat-o la fuga, incercand sa-i aduca lui Ropi coarda inapoi. A reusit sa ocoleasca multimea de oameni, a insfacat jucaria si s-a intors exact cand semaforul se facuse rosu.
Ropi nu mai stia ce sa zica “Multumesc tati!” plangand si razand in acelasi timp.
Ce ma faceam eu fara coarda? Cu ce ma mai jucam?”
Mopi si cu Topi o mangaiau pe tepi ca sa-i treaca supararea. In cel moment se auzi Gopi chiuind:
“Livada! Se vede livada!”
S-au intors cu totii spre Gopi. Intr-adevar, pe partea aceea de strada incepea o vale plina cu iarba si flori care se continua cu o livada. Parea plina de fruncte de toate felurile.
Aricii au luat-o la fuga tavalindu-se pe iarba.
“Livada! Livada!”
Din cauza parfumului florilor, pe arici i-a apucat stranutul.
“Ac-ciu” stranuta Ropi
“Tep-ciu” stranuta Topi
“Tep-ciu” stranuta si Mopi
“Tep-Tep tep-tep ciu-ciu-ciu-ciu-ciu!” stranuta Gopi, facandu-i pe toti sa rada.
Stranutau de le dadusera lacrimile, pana cand Mopi i-a sfatuit: “Am patit asta de la flori, haideti mai repede, langa copaci si o sa ne treaca.”
Au ajuns in apropierea copacilor si acolo Mopi a intins fata de masa, a scos farfuriutele, paharele si toate celelalte.
Gopi si Ropi se jucau fericiti cu mingea, sareau coarda, se alergau si se ascundeau pe dupa copaci.
“Eu ma duc sa aduc fructe” se auzi Topi. A trecut pe langa fiecare copac, alegand cu atentie fructele cele mai coapte si zemoase.
Cand s-a intors Topi, au pregatit o salata mare din toate tipurile de bunatati culese. Fiind asa de coapte, fructele lasau mult sirop pe care Ropi si Gopi il sorbeau fericiti cu paiul.
Au inceput sa manace din salata, insa fiecare avea preferintele lui.
“Mie imi plac merele, pentru ca sunt parfumate si zemoase!” incepu Topi
“Mie imi plac prunele, pentru ca sunt acrisoare si racoritoare!”continua Mopi.
“Mie imi plac piersicile pentru ca sunt fine si pufoase” se alinta Ropi.
“Mie imi plac perele pentru ca sunt dulci si zemoase” nu se lasa Gopi mai prejos.
In curand nu a mai ramas nimic din salata, si fiecare s-a sters pe botic cu cate un servetel.
Cand au terminat de mancat, au trecut din nou la joaca.De data asta se jucau toti patru, cu mingea, se tavaleau prin iarba, au alergat, pana seara tarziui.
Cand aproape s-a intunecat, au pus totul la loc in rucsac si au pornit inapoi spre casa.
Pe drum spre casa, Ropi si Gopi si-au adus aminte de cantecelul lor:
“Am fost la iarba verde
Si ne-am jucam!
Am fost la iarba verde
Si mere am mancat!”
Si pere am mancat!”
Si prune am mancat!”
Cei doi pui de arici au cantat tot drumul, gandindu-se ce frumos a fost si ce bine ar fi sa vina aici cu toti prietenii lor din jurul blocului, cu pisicile si veveritele. Cum se vor tavali prin flori si cum le-ar arata pisicilor unde sunt piersicii, si ce repede ar culege veveritele toate prunele. Dar pentru asta Ropi si Gopi vor trebuie sa mai astepte, pana cand se vor face mari, ca sa poata trece strada de la marginea cartierului si singuri, nu doar cu Mopi si Topi.
Somn usor.
Subscribe to:
Posts (Atom)