Chiar si la micul dejun, Ropi incerca sa manance mai repede, si daca termina inaintea lui Gopi, se bucura si chitaia cu gura pana la urechi: “Eu am terminat prima, degeaba esti mai mare, ca eu mananc mai repede!!!”
Nu dupa mult timp au venit cu ideea sa faca un concurs sa vada cine castiga astazi. Si nu s-au putut gandi la altceva decat la un concurs de desene.
Vazusera de atatea ori cum copiii deseneaza in parc pe asfalt, numai ca aricii nu aveau creta. Asa ca s-au dus sa-l intrebe pe tatal lor, Topi, ce sa faca.
„Nu avem creta in vizuina” zise Topi „insa putem folosi pietre albe. De fapt si mai usor ar fi sa desenati cu castane. Din astea avem muulte in debara. Vor iesi niste desene nemaipomentite.”
Si cei doi fratiori au zbughit-o in vizuina si au iesit de acolo cu cate doua castane fiecare. Au impartit trotuarul pe jumatate, tragand o linie intre ei, si s-au apucat de desenat.
Aricii sunt mici si grasuti, si au niste manute scurte si nu foarte indemanatice. Oricat de mult le-ar fi placut sa deseneze, Ropi si Gopi nu erau foarte priceputi la desen. Mai incercasera de cateva ori insa nu aveau rabdare sa invete. Atat mama lor, Mopi, cat si tatal lot, Topi, le-au explicat ca nu poti desena de la inceput frumos, trebuie sa inveti pas cu pas.
„Daca vrei sa desenezi o bicicleta, trebuie mai intai sa inveti cum se deseneaza o roata!” le repeta Topi.
Numai ca nimeni nu il asculta, iar Gopi si Ropi se repezeau si bineinteles, reuseau sa faca biciclete cu roti patrate si cu o pedala, sau cu ghidon in loc de sa.
Astazi insa, cei doi erau hotarati sa deseneze cat mai frumos posibil. Castigatorul concursului urma sa primeasca un fluier. Si asta pentru ca Gopi si Ropi gasisera zilele trecute un fluier prin gradina si nu se puteau hotara al cui e, amandoi vroiau sa sufle in el si se tot ciondaneau din cauza lui.
Ropi s-a hotarat sa deseneze un catel mic si pufos, unul care nu latra la arici si care abia asteapta sa alerge si sa prinda o minge. Si-a dat toata silinta, numai ca a iesit cu totul altceva: un dulau fioros cu 3 picioare, o coada stufoasa ca o matura si dintii ascutiti cat toata fata.
“Vai, ce urat e!” zise Gopi. Deloc nu te pricepi la desen. Si de ce are coada asa stufoasa?” radea Gopi de surioara lui. „Cu siguranta eu voi castiga concursul.”
“O sa-l pun sa te muste, daca mai spui atatea rautati.” “Si ma rog tu ce ai desent? Un iepure care a inghitit un bolovan?” se razbuna Ropi.
Gopi a vrut sa deseneze un urs. Numai ca nu a iesit chiar cum si-ar fi dorit, avea urechile mai mari decat ale unui iepure si cu un burtoi mare si colturos. Intr-adevar, ursul lui Gopi semna foarte putin cu un urs adevarat.
“Ursul meu tocmai a mancat zmeura si are burta plina! Si sta cu urechile ciulite ca sa auda daca vine catelul ala al tau dand din coada!” se apara Gopi.
Cand au terminat, fiecare dintre ei sustinea sus si tare ca desenul lui e mai frumos si ca a castigat concursul.
„Eu am castigat, desenul meu cu urs este cel mai frumos!”
„Ba nu” sari Ropi „catelul meu este mult mai reusit!”
Auzind atata zarva, Mopi iesi din vizuina sa vada ce s-a intamplat. Vazu si desenele caraghioase si incepu sa rada.
„Haha, ce simpatici sunteti” zise ea ”in loc sa va certati mai bine ati invata sa desenati cu adevarat. Ce-ar fi sa facem chiar acum o lectie de desen. Haideti sa desenam frunze, sunt foarte frumoase, si nu e chiar asa de greu sa invatati.”
„Nu deseman frunze, sa desenam un copac intreg!” sarira cei doi frati.
„Iar va repeziti” ii dojeni mama lor ”cum sa desenati copaci cand voi nu stiti sa desenati frunze?”
„Ba stim, cum sa nu stim!” si, fara sa o asculte pe Mopi, au inceput sa mazgaleasca de zor. Numai ca nu reuseau deloc sa faca ce si-au propus. Nici unul din desene nu semana cu un copac. Ropi desenase ceva care semna mai mult cu un pepene decat cu un tei, iar stejarul lui Gopi putea fi usor confundat cu o balta in care cineva aruncase un bat.
Vazand ce a iesit Mopi le-a zis: “Mai bine incepeti totusi cu o frunza, e mai bine asa”.
„Mda, fie!” se lasara induplecati cei doi. Nici lor nu le placea ce iesise si tare ar fi vrut sa invete sa deseneze mai frumos.
„Alegeti-va cate un tip de copac!” ii puse Mopi pe cei doi sa aleaga.
„Eu aleg tei!” incepu Ropi.
„Eu aleg stejar” continua Gopi.
Mopi lua o castana si incepu sa le explice cum sa inceapa cu codita, si sa continue cu conturul frunzei si sa adauge si nervurile la sfarsit.
Si, fiind atenti la ce li se explica, Gopi si Ropi au reusit sa desneze niste frunze foarte frumoase, de care erau mandri.
„Uite Gopi, frunza mea de tei chiar seamana cu o frunza de tei! Doar ca nu e verde” topaia fericita Ropi!
„Si frunza mea de stejar seamana perfect cu o frunza de stejar!” tropaia si Gopi.
„Bravo Ropi! Bravo Gopi!” ii lauda Topi care iesise si el din vizuina sa vada ce se intampla afara. „Sunt niste frunze foarte frumoase! Acum nu va ramane de facut decat sa exersati in fiecare zi. Si asa, in scurt timp veti putea desena chiar si un copac mare si frumos.”
Nici nu termina bine de vorbit Topi, ca s-a starnit o ploaie si un vant ca din senin. Aricii au lasat castanele pe jos si au fugit cu totii in vizuina ca sa scape de stropii mari de apa.
Cat timp a plouat, Ropi si Gopi au stat cu boticele pe geam, uitandu-se tristi cum apa sterge strop cu strop toate desenele lor. Cand s-a inseninat si au putut iesi din nou in gradina au vazut ce se intamplase cu desenele lor. Ploaia stersese complet frunzele iar din cainele fioros se mai vedea doar o ureche. Din ursul lui Gopi se mai vedea putin dintr-o labuta.
Cei doi arici s-au intristat si mai tare. Desenele lor cu animale disparusera, si mai ales, frunzele de tei si de stejar, atat de reusite, nu se mai vedeau deloc.
Afara plouase destul de tare, si mai ales batuse vantul asa ca aleea din fata gradinii se murdarise de noroi. Aricii se uitau de jur imprejur sa vada unde ar putea sa continue sa deseneze, aveau nevoie de un trotoar curat.
Ca dupa fiecare ploaie de vara, au aparut imediat melcii, mergand incet incet de colo colo, dornici sa manance frunze proaspat spalate de stropii de ploaie.
Cum prin fata gradinii nu trecea decat o alee, Gopi si Ropi nu aveau unde sa se duca, asa ca s-au hotarat sa deseneze in acelasi loc, incercand sa ocoleasca petele de noroi.
Isi pregatisera castanele, insa melcii le stateau in drum.
“Plecati de aici melcilor! U u, vaj vaj! Hai plecati!” zise Gopi agitand manutele si aratandu-le melcilor pe unde sa o ia. Bineinteles ca melcii nu stiau limba aricilor si nu intelegeau ce vroia Gopi sa spuna.
“Hai! Plecati si lasati-ne sa desenam!” insista si Ropi.
Vazand atata agitatie si galagie, melcii plecara care incotro, incet incet, asa cum le sta bine melcilor.
Peste cateva minute aleea era libera si cei doi fratiori ar fi putut sa se apuce din nou de desenat, asta daca nu ar fi fost atat noroi care sa-i incurce. Se tot invarteau de colo colo, nestiind de unde sa se apuce. Vroiau sa exerseze desenatul frunzelor pentru ca, in cateva zile sa reuseasca chiar cate un copac.
“Gopi! Vino sa vezi ceva!” striga Ropi emotionata.
“Ce e? Ce sa vad?” alerga Gopi spre ea.
„Uite, pe unde au trecut melcii prin noroi au lasat niste dungi, si daca te uiti atent seamana chiar bine cu trunchiul unui copac. Si cu ramuri in toate directiile. Unul frumos, ca din gradina noastra, nu ca cele pe care le-am desenat noi.”
Intr-adevar, urmele lasate de melci pe noroiul de pe alee semanau cu niste crengi ale unui copac batran.
„Daaa!” se bucura Gopi. „Ai dreptate, seamana chiar foarte bine. Numai ca lipseste ceva.”
„Pai lipsesc frunzele” il lamuri Gopi. „Daca le desenam noi, va iesi un tei perfect.”
„Nu e tei, seamana chiar tare cu un stejar”. „Ma apuc sa desenez multe frunze.”
„Nu e stejar, eu o sa fac frunze de tei.”
Si, fara sa hotarasca ce fel de copac vor desena, Gopi si Ropi s-au apucat de treaba, fiecare ce stia mai bine.
Dupa cateva minute copacul de pe trotoar era incarcat de frunze, jumatatea dinspre Ropi semana cu un tei, iar jumatatea dinspre Gopi cu un stejar.
Ca sa semene si mai bine cu un copac adevarat cei doi fratiori au desenat si iarba in jurul copacului.
„Ce frumos e!” se bucurau Gopi si Ropi. „Am reusit sa facem un copac adevarat!”
„Hai repede sa le aratam si lui tati si lui mami!”
Si au zbughit-o in vizuina.
"Bravo! Ce desen frumos!” ii lauda Topi.
„Cum se cheama?” intreba Mopi?
„Aaaa” se fastacira Gopi si Mopi. „Pai....”
„Tei cu Stejar” zise Gopi
„Da, Tei cu Stejar” sari si Ropi, fericita ca fratiorul ei a gasit un nume asa de potrivit pentru desenul lor.
“Copacul asta e perfect pentru veverite. Au de unde manca ghinde si daca racesc pot sa-si faca si un ceai de tei” chitaia Ropi.
„Si cine primeste fluierul?” intreba Topi
„Poate sa-l ia Ropi” zise Gopi
„Nu, tu il meriti mai mult” zise si Ropi.
„Dar ce s-a intamplat, pana acum va certati pe el si acum nu il mai vreti?” se mirara Topi si Mopi.
Dar imediat si-au dat seama ce se intamplase. Cat timp aricii erau concentrati sa deseneze copacul, fluierul cazuse in noroi si se infundase. Oricat ai fi suflat in el, fluierul nu scotea nici un sunet si acum nici unul dintre ei nu il mai vroia.
In timp ce familia de arici admira desenul, deodata, de dupa un gard, au inceput sa iasa din nou melcii. Erau multi si dornici de frunze proaspete. Numai ca drumul lor catre tufisuri trecea chiar prin mijlocul desenului. Daca ar fi trecut pe acolo, cu siguranta ar fi stricat frumusetea de desen.
„Repede repede, sa-i alungam din nou” striga Gopi.
„U u!” tipa Ropi.
„Degeaba faceti galagie. Melcilor le e foame. Chiar daca ii alungati acum, ei se vor intoarce peste cateva minute. Mai bine culegem noi frunze si le ducem mai aproape de melci. In felul asta ei se vor opri sa manance si nu vor mai trece peste desen ca sa-l strice.”
Si toti cei patru au inceput sa alerge. Rupeau frunze si le duceau cat puteau de repede in calea melcilor. Si iar rupeau cate o frunza si iar le duceau.
Bucurosi ca au scapat de un drum luuung, tocmai pana in capatul celalalt al gradinii, melcii s-au oprit si au inceput sa rontaie fericiti din frunze.
„Am scapat!” „Desenul nostru a scapat!” tropaiau fericiti cei doi pui de arici.
„Maine o sa desenez un tren. Si un leagan.”
„Eu o sa desenez o pisica. Si o minge, si o capsuna!”
Desenul aricilor, copacul jumatate tei si jumatate stejar a rezistat doua zile, pana cand a venit o noua ploaie care a maturat aleea de noroi si a sters desenul. Din acea zi insa, aricii nu au mai avut nevoie de ajutorul melcilor, iar Mopi si Topi au continuat sa ii invete pe puiuti sa deseneze tot felul de lucruri.
Somn usor.
No comments:
Post a Comment