Poveste de Paste

Buna dimineata Morcoveata, zise mama iepure, in timp ce pregatea micul dejun. Hai, da-te jos din pat. Azi e o zi importanta! Sau ai uitat? Mama iepure ii dadu un cot tatalui iepure, care era cat pe ce sa verse sucul de morcovi. “Nu am uitat, maine e Pastele si azi pregatim oua pe care le ascundem in gradinile copiilor” se dezmetici Morcoveata. Asa e puiule, eu si tati am pregatit deja vopselurile inainte de a te trezi tu. Avem vopsea de ciocolata, vopsea de acadele, vopsea de frunze de menta, vopsea de scoarta de copac si chiar si vopsea de morcovi.
Vopsea de ciocolata? Sper ca pastram si noi cateva oua, doar nu o sa le dam pe toate copiilor… mormai iepurasul somnoros.
Hai, rase tata iepure, fugi si adu ouale. Dar ai grija, chiar si in ziua de Paste mai vin lupi prin zona, si lor le plac ouale.

Morcoveata isi lua masinuta de jucarie si topai fericit spre gradina, acolo unde locuia familia Omleta, cunoscuta in intreaga zona pentru ouale mari si gustoase pe care le faceau. In aceasta dimineata, doamna Omleta, gaina, alerga dupa puisorii sai. Plouase de dimineata si puii alergau dupa toate ramele ce iesisera din pamant. Fugeau in toata directiile, izbindu-se unii de ceilalti si facand un zgomot infernal.
Bine ai venit Morcoveata, te asteptam, zise domnul Omleta, cocosul. Ouale sunt pregatite pentru tine, hai sa te ajutam sa le pui in cosulet. Dar am o rugaminte. Sa ascunzi un ou imbracat in ciocolata chiar in florile din fata casutei de peste drum. Acolo sta o fetita foarte draguta, care ne arunca boabe de porumb in fiecare dimineata.
Asa o sa fac, zise Morcoveata si topai fericit mai departe, cu gandul la pensulele inmuiate in ciocolata si in tot felul de sosuri gustoase.

Cioc Cioc, / Buna dimineata ghemotoc, / ce ai tu acolo-n cos? Pare-a fi ceva/ numai bun de a manca / sau cu care m-as juca / asa e? / sau nu-I asa?
Buna dimineata d-na Strofa, chicoti Morcoveata. Era o zi insorita si d-na ciocanitoare iesise prin poina. Toata lumea o cunostea pentru ca era mereu vesela si vorbea tot timpul in versuri. Spunea oricui o intreba, ca asa ii sta bine unui cantaret. Ciocanitul copacilor este un cantec si orice cantec are si versuri, se infoia ciocanitoarea explicand.
“Sa stiti ca nu o sa ascund oua in scorbura vreunui copac, ca sa nu-l spargeti cu ciocul dumneavoastra ascutit” Ciocanitoarea rase de idea iepurasului si-I ura drum bun / si spor la vopsit / sa ascunda bine ouale, /sa fie greu de gasit.

Tot restul zilei, familia de iepuri a pictat oua, a amestecat vopseluri. Morcoveata era foarte fericit, iar mama si tata iepure l-au laudat pentru priceperea lui. Iar iepurasul nu stia ce sa faca a doua zi. Carui copilas din cartier sa-I duca oul imbracat in ciocolata cu gust de alune? Sau pe cel de culoarea scoartei de copac cu gust de rosie? Sau pe cel verde ca menta cu gust de ciuperci?
Iar parintii l-au linistit, spunandu-i ca fiecare copilas va gasi cu siguranta oul pictat care i se potriveste cel mai bine, si care ii va place cel mai mult, pentru ca asta inseamna Pastele, surpriza de a gasi bucurie in orice lucru care ne inconjoara.

La doctor

Nimic nu parea sa-i mai poata inveseli pe morcovi, nimeni nu mai vorbise cu ei de 3 zile, de cand plecasera din piata. Stateau tristi intr-o cutie din debara, si rareori se mai deschidea usa. Atunci puteau vedea pentru cateva secunde ce se intampla in casa. Ii vedeau pe cei doi fratiori care alergau de colo colo si care faceau galagie.
- Vreau o bomboana!
- Eu nu vreau bomboana, eu vreau cartofi prajiti!
- Eu nu vreau sa mananc deloc, vreau sa ma joc!
- Eu nu vreau sa ma joc, eu vreau cartofi prajiti!
Dupa care usa debaralei se inchidea la loc si nu se mai deschidea ore in sir.


Morcovii locuisera o perioada intr-o gradina frumoasa, acolo unde soarele ii trezea de dimineata si picaturile de ploaie ii umplea de bucurie si de viata.
Au calatorit cateva ore intr-o masina, un camion plin de lazi cu nisip. S-au jucat impreuna cu o telina si doi napi, au facut forme in nisip. Morcovii erau pusi pe joaca, asa ca, fiindca nimeni nu le-a atras atentia sa fie cuminti, au aruncat cu nisip in capul catorva cartofi galagiosi, ce se rostogolisera dintr-un sac. Cartofii s-au suparat si au bombanit tot drumul. Cu toate astea plimbarea a fost minunata, au vazut case colorate, masini, biciclete si au ajuns in final intr-o piata, alaturi de multe legume si fructe. Aici toata lumea era fericita, pepenii stiau povesti frumoase iar ardeii aveau cele mai minuntate voci, stiau multe cantece si recitau poezii.


In dimineata asta insa nu se auzea nici un zgomot din casa. Nimeni nu alerga, nimeni nu facea galagie. Usa debaralei s-a deschis de cateva opri si mama lua de aici diverse lucruri. Parea ingrijorata si grabita. Se lumina la fata cand vazu morcovii, zambii si ii lua pe toti in bucatarie.
- Cata lumina! Se gandira morcovii si imediat au vazut ca pe masa se gaseau multi prieteni, o ceapa, un ardei, chiar si un pastarnac. Nici urma de bomboane sau de cartofi prajiti, favoritii copiilor. Doar cei doi fratiori tristi, in pijamale, fiecare stand cuminte in scaunelul lui. Nu ziceau nimic, se tineau cu mainile de burtica. Au mancat si s-au culcat repede, in timp ce mamica lor le-a citit o poveste despre un cavaler viteaz si o printesa nemaintalnit de frumoasa.


Iar cand s-au trezit, ca prin minune, au fugit veseli si plini de energie la cutia de vopseluri, s-au desenat pe fata cu culori si au fugit spre mama lor:
- Bine ai venit la cabinetul nostru medical, zisera cei doi fratiori in cor.
- Eu sunt doctorul Morcov, zise baietelul, ce-si facuse dungi portocalii pe fata.
- Iar eu sunt doctor Ceapa, completa surioara, cu obrajii aurii.
- Daca te doare burtica, vino la noi la cabinet. Avem un medicament extraordinar, ce te vindeca de dureri de burta imediat. Chiar si de dureri de cap. Se cheama Supa si se ia o data pe zi, cam la ora mesei de pranz. Se administraza impreuna cu paine, servetel si lingura, spusera ei seriosi. Scoate limba si zi AAAA! , size baietelul, incercand sa imite un doctor adevarat
- Cum sa nu, intra si mama in joc, chiar am nevoie de un astfel de tratament. Doar ca va trebui sa-mi dati o cantitate mai mare, ca pentru adulti, rase ea.
Multa vreme de aici incolo nici un alt morcov nu s-a plictisit in debaraua celor doi fratiori. Iar cei doi au mers o saptamana intreaga la gradinita deghizati in doctor Morcov si doctor Ceapa, povestindu-le tuturor despre medicamentul miraculos pregatit in cabinetul lor medical.

In gradina

Hai copii, e o zi minunata, sa iesim la joaca, se auzi vocea mamei, iar cei doi fratiori se imbulzira pe usa din spatele casei, care dadea in gradina. Andreea se impiedica de motanul Fular, in timp ce pe Andrei il lingea pe fata de zor Urzica, dulaul familiei.
Erau foarte fericiti ca isi pot petrece sfarsitul de saptamana la tara, in aer liber, iar animalele din curte erau si mai fericite ca cei doi fratiori au venit sa-i viziteze si sa se joace cu ei.
Nu era insa o vizita intamplatoare, in toamna asta se intamplasera multe lucruri, ce-i facusera pe cei doi sa bata drumul tocmai de la ei de acasa, din apartamentul lor plin de jucarii. Venisera sa-i vada pe noii membri ai familiei.


Prima surpriza! anunta mama, iar privirile celor doi se indrepta catre sase pui vargati de pisica. Motanul Fular, un grasan lenes si dungat, se intindea de bucurie si mieuna mandru de el si de puii care dormeau inghesuiti langa mamica lor, pisica Manusa. Ea avea grija ca nimeni sa nu-i atinga, erau prea gingasi char si pentru a fi atinsi de degetelele celor doi fratiori.
Andrei si Andreea tropaiau de fericire, mai mai sa-i trezeasca pe pisoi, dar imediat atentia lor a fost atrasa de altceva.

A doua surpriza! anunta si tatal copiilor, in timp ce Urzica dadea din coada si alerga in jurul sau. Doi pui rotunzi si patati si-au scos boticele dintr-un castron cu lapte, zicand parca „Bine ati venit!” In loc de urare se auzi doar un scartait, cei doi pui nu stiau sa latre inca. Imediat cei doi aterizara in bratele copiilor, acceptand cu placere sa fie trasi de urechi, gadilati si mangaiati.
A treia surpriza nu mai apuca sa fie anuntata, pentru ca, ca din senin, se starni o ploaie rece ce-i alunga pe pisoi si pe catei in culcusurile lor. Iar copiii fugira in casa inainte ca stropii mari de ploaie sa se ascunda in suvitele lor castanii.


Acum doua perechi de ochi priveau triste pe geam cum apa uda iarba, iar aleea se umple de noroi. Parea o zi in care nu se vor mai putea juca. Probabil se vor intoarce mai devreme acasa. Simteau ca excursia lor s-a terminat, desi abia ajunsesera aici.
Hai Pastaie, e o zi minunata, sa iesim la joaca! se auzi vocea mamei rama si puiul ei o lua la fuga printre firele ude ale ierbii. Era ce-a dea doua ploaie pe care o vedea mica rama si i se parea ceva minunat. Taratoarelor nu le place pamantul uscat si curat si de aceeasi parere era si Pepene, taticul celor 8 purcelusi veniti pe lume saptamana trecuta.
Salut Pastaie, zise Pepene, sa te feresti de noi, ca azi e o zi numai buna de rostogolit prin noroi, zise tata porc si le arata purcelusilor una din tumbele lui preferate, prin care reusea sa se murdareasca peste tot doar dintr-o rostogolire.
Hai si voi, cate unul, nu va inghesuiti!
Pastaie stia ca purceii sunt mari si neatenti si de aceea alese o baltoaca mai ferita, acolo unde un purcelus rodea o scandura smulsa dintr-un gard.
Cele doua perechi de ochi din spatele geamului devenira mari si mirate. Cum se putea cineva distra pe o vreme ca asta, cand tot ce poti face e sa stai in casa si sa te uiti la televizor?

Se pare ca surpriza numarul trei s-a acoperit de noroi, rase tatal copiilor. Am vrut sa vedeti si purcelusii, insa trebuie sa asteptam sa treaca ploaia.
Poate nu trebuie sa asteptam, zise mama, facand cu ochiul. Putem inventa chiar si surpriza numarul patru, zise ea, scotand ca de nicaieri doua pelerine de ploaie. Si cizme de cauciuc, care se potriveau perfect cu cele patru picioruse ce tropaiau deja langa usa.
In cateva minute Andrei era calare pe Pepene, Urzica latra sarind din balta in balta iar Andreea studia cu atentie incercarile lui Pastaie de a se catara pe o piatra alunecoasa.
Nu a trecut mult timp si cu totii aveau culoarea noroiului, si cu toate astea erau bucurosi sa petreaca o zi minunata in gradina. Chiar daca nu avea toata lumea o limba lunga care sa le fluture, precum cea a dulaului Urzica. Iar daca ar fi avut coada, atunci cu siguranta ar fi dat cu totii din ea.