Gradinita in padure

Capsunile stateau una peste alta, scaldandu-se intr-un sirop cu mult zahar intr-un vas mare, mare de tot, sprijinit pe o buturuga. MorMor il pazea nu care cumva sa se impiedice cineva de el si sa-l rastoarne. Cand nu era nimeni atent, sterpelea o capsuna si o manca, avand grja sa ascunda lingurita si sa se stearga de sirop.
La doar o aruncatura de bat mai departe, Rita pregatea paharele cu apa si ordona borcanelele cu sirop. Vroia sa fie intr-o ordine anume, brad, mure, coacaze, zmeura. Cum insa toate borcanele aveau aceeasi culoare, Rita trebuia sa guste din fiecare sirop sa se asigure ca sunt in ordinea corecta. Si le verifica la fiecare cinci minute, zambind cu gura pana la urechi, mandra de rolul ei si incantata de gustul siropurilor.
Rafa statea in mijlocul curtii si privea de sus. Toate pareau in ordine in coltul din stanga. In coltul din dreapta inca se mai lucra. Rila si Vulpita aranjau un covor de frunze. Teposila puse in mijlocul scenei un cos mare, plin cu flori proaspat culese.
In cateva minute totul era gata pentru serbarea gradinitei din padure.
Doamna educatoare a tras cortina si cei sase prieteni s-au vazut fata in fata cu toate animalele padurii, venite sa vada cu ce s-au pregatit in acest an? Poezii, piese de teatru, ghicitori?
Prietenii nostri aveau emotii, desi repetasera rolurile de multe ori saptamanile trecute.
Primul a venit in fata scenei MorMor. Si-a luat inima in dinti si a inceput:
“Sunt un copac viguros
Plin de conuri si de ace
Sunt destul de racoros
Cine sunt? Hai, vino-ncoace
Sa-mi raspunzi la intrebare”
Si toata lumea adunata in poiana a strigat in cor: “Bradul” aplaudandu-l pe urs.

“Sunt o palarie colorata
Am o tulpina cauciucata
Plina de buline si culoare
Stie cineva ce sunt eu oare?
Toata poiana a raspuns: “Ciuperca” aplaudandu-l pe Teposila. De emotie, ariciul se restogoli pana in capatul celalalt al scenei.

“Toti ma plac sau ma mananca
Imi place sa ma scald in roua
Sunt verde daca ma ploua
Dar ma-ingalbenesc la soare
Stie careva ce sunt eu oare?
O parte din sala a ramas pe ganduri, insa o caprita striga fericita “Iarba!!” si Rita pleca razand la locul ei. Ghicitoarea ei fusese cea mai grea de pana atunci.

“Stam ascunse printre frunze micute
Ne place soarele si suntem grasute
Suntem gustoase si parfumate
Culege-ne doar daca suntem coapte.

Mirosul capsunilor cu zahar, indelung pazite de MorMor, invadase deja poiana in care se tinea serbarea, si ultima ghicitoare i-a facut pe toti sa raspunda “Vrem si noi capsuni!!!”
Aplauzele au acoperit scena si doamna educatoare i-a laudat pe fiecare in parte. I-a invitat pe toti actorii si spectatorii sa manance capsuni si sa se racoreasca cu siropuri de toate felurile. Erau cu totii mandri ca serbarea a iesit atat de bine si le-au promis tuturor ca la anul serbarea va fi si mai frumoasa si mai gustoasa.

Din nou la gradinita

In fiecare casa de pe strada cu castani seara aceasta era una cu totul aparte, plina de emotie si de nerabdare.
O vara intreaga toti cei douazeci si patru de castani ai strazii i-au vazut pe prietenii nostri alergand, strigand, cantand, ascunzandu-se, jucand mingea sau desenand cu creta pe asfalt. Dar in seara aceasta nimeni nu se mai juca, nimeni nu mai desena.
Rita se invartea prin casa cu un ghiozdan in spate, sa vada daca ii mai vine bine si daca nu cumva e prea mic pentru a duce atat caietele, creioanele, lipiciul cat si vreo trei-patru ghinde delicioase.
Rila isi ciuli urechile. Nu isi gasea cariocile si statea cu urechile in sus sa auda cel mai mic zgomot. Era convins ca, daca gradinita incepe, si cariocile isi doresc sa mearga, deci il vor striga de prin vreun sertar, acolo unde le lasase el la inceputul verii. Numai ca, in loc sa auda asa ceva , il auzi foarte bine pe vecinul sau, ursuletul.
MorMor se intraba cum de trebuie sa mearga din nou la gradinita atata timp cat i se spunea Atotstiutor? Asta nu insemna ca stie tot? Ce sa mai invete? repeta el prin casa. Dar taticul urs stia sa-i explice, ca de fiecare data, ca un baietel destept poate invata lucruri noi oricand si in orice imprejurare. Si cu atat mai mult atunci cand e inconjurat de prietenii sai si de intelepciunea si iubirea doamnei educatoare.
Vulpita era trista. Gradinita insemna ca nu se vor mai putea juca zi de zi, de dimineata pana seara. Ea nu voia ca vacanta sa se termine. “Nu vreau sa merg la gradinita, vreau sa ma joc, vreau sa alerg, vreau sa desenez, vreau sa citesc, vreau sa colorez, vreau sa ma uit la filme despre natura, vreau sa decupez, vreau sa lipesc pui de gaina facuti din hartie galbena pe plansa mea cea verde….” Spunea ea repede-repede si fara pauze, cum ii sta bine unei vorbarete. “Si ce crezi tu ca inseamna sa te duci la gradinita?” intreba mama Vulpitei, o doamna vulpe sireata, zambind pe sub mustatile rosietice. “Pai la gradinita nu ne lasa sa facem ce vrem noi, ne pune sa desenam, sa citim, sa coloram, sa decupam, sa lipim pe planse…..” si dandu-si seama ca mama o pacalise, incepu sa sara intr-un picior..”Vreau sa merg la gradinita, hai mami, ajuta-ma sa-mi pregatesc ghiozdanul” zise ea razand. “Vreau sa inceapa gradinita!”
Rafa, cea mai constiincioasa eleva din grupa mijlocie, scoase gatul lung pe geam si se uita cu atentie la tot ce se intampla in casele vecine. Ea isi facuse deja ghiozdanul de ieri si azi toata ziua a stat la geam si s-a intrebat cum va fi in grupa mare. Va putea sa fie tot cea mai buna din clasa? Cine o sa stie asa multe poezii ca ea, sau cine o sa poata desena la fel de frumos ca ea?...
Toate acestea urmau sa isi gaseasca raspunsul a doua zi, cand prietenii nostri vor intra inca o data pe poarta gradinitei. Vara fierbinte care tocmai se incheia transformase copaceii verzi de la serbarea de anul trecut in portite aurii prin care isi faceau aparitia rasetele si chicotelile grupei mari.
Doamna educatoare ii astepta pe toti cu bratele deschise aratandu-le vestiarul unde isi vor lasa papuceii, curtea plina de flori si mai ales clasa cea noua impodobita cu baloane. Acolo, inainte sa inceapa lectiile, au mancat cornuri cu miere si au baut lapte.