Din nou la gradinita

In fiecare casa de pe strada cu castani seara aceasta era una cu totul aparte, plina de emotie si de nerabdare.
O vara intreaga toti cei douazeci si patru de castani ai strazii i-au vazut pe prietenii nostri alergand, strigand, cantand, ascunzandu-se, jucand mingea sau desenand cu creta pe asfalt. Dar in seara aceasta nimeni nu se mai juca, nimeni nu mai desena.
Rita se invartea prin casa cu un ghiozdan in spate, sa vada daca ii mai vine bine si daca nu cumva e prea mic pentru a duce atat caietele, creioanele, lipiciul cat si vreo trei-patru ghinde delicioase.
Rila isi ciuli urechile. Nu isi gasea cariocile si statea cu urechile in sus sa auda cel mai mic zgomot. Era convins ca, daca gradinita incepe, si cariocile isi doresc sa mearga, deci il vor striga de prin vreun sertar, acolo unde le lasase el la inceputul verii. Numai ca, in loc sa auda asa ceva , il auzi foarte bine pe vecinul sau, ursuletul.
MorMor se intraba cum de trebuie sa mearga din nou la gradinita atata timp cat i se spunea Atotstiutor? Asta nu insemna ca stie tot? Ce sa mai invete? repeta el prin casa. Dar taticul urs stia sa-i explice, ca de fiecare data, ca un baietel destept poate invata lucruri noi oricand si in orice imprejurare. Si cu atat mai mult atunci cand e inconjurat de prietenii sai si de intelepciunea si iubirea doamnei educatoare.
Vulpita era trista. Gradinita insemna ca nu se vor mai putea juca zi de zi, de dimineata pana seara. Ea nu voia ca vacanta sa se termine. “Nu vreau sa merg la gradinita, vreau sa ma joc, vreau sa alerg, vreau sa desenez, vreau sa citesc, vreau sa colorez, vreau sa ma uit la filme despre natura, vreau sa decupez, vreau sa lipesc pui de gaina facuti din hartie galbena pe plansa mea cea verde….” Spunea ea repede-repede si fara pauze, cum ii sta bine unei vorbarete. “Si ce crezi tu ca inseamna sa te duci la gradinita?” intreba mama Vulpitei, o doamna vulpe sireata, zambind pe sub mustatile rosietice. “Pai la gradinita nu ne lasa sa facem ce vrem noi, ne pune sa desenam, sa citim, sa coloram, sa decupam, sa lipim pe planse…..” si dandu-si seama ca mama o pacalise, incepu sa sara intr-un picior..”Vreau sa merg la gradinita, hai mami, ajuta-ma sa-mi pregatesc ghiozdanul” zise ea razand. “Vreau sa inceapa gradinita!”
Rafa, cea mai constiincioasa eleva din grupa mijlocie, scoase gatul lung pe geam si se uita cu atentie la tot ce se intampla in casele vecine. Ea isi facuse deja ghiozdanul de ieri si azi toata ziua a stat la geam si s-a intrebat cum va fi in grupa mare. Va putea sa fie tot cea mai buna din clasa? Cine o sa stie asa multe poezii ca ea, sau cine o sa poata desena la fel de frumos ca ea?...
Toate acestea urmau sa isi gaseasca raspunsul a doua zi, cand prietenii nostri vor intra inca o data pe poarta gradinitei. Vara fierbinte care tocmai se incheia transformase copaceii verzi de la serbarea de anul trecut in portite aurii prin care isi faceau aparitia rasetele si chicotelile grupei mari.
Doamna educatoare ii astepta pe toti cu bratele deschise aratandu-le vestiarul unde isi vor lasa papuceii, curtea plina de flori si mai ales clasa cea noua impodobita cu baloane. Acolo, inainte sa inceapa lectiile, au mancat cornuri cu miere si au baut lapte.