Un picnic cu tepi

Dis-de-dimineata familia de arici s-a trezit cu gandul la excursia pe care cu totii o asteptau de cateva zile. Se hotarasera ca astazi sa mearga la un picnic intr-o livada nu foarte departe, chiar la marginea cartierului in care locuiau. Incepusera sa-si pregateasca bagajul de cateva zile. Mama aricilor, Mopi, pusese intr-un rucsac o fata de masa, farfurii, pahare, lingurite, cutite, servetele si paie pentru suc. Rucsacul era destul de mare, insa de el se ocupa tatal aricilor, Topi.
Cei doi puiuti ai familiei si-au pregatit, special pentru asa o zi frumoasa, jucariile preferate. Gopi, fratiorul mai mare, si-a luat cu el o minge, in timp ce Ropi, surioara lui mai mica, si-a pregatit coarda.
“Aricilor”, a inceput Topi, “suntem gata de plecare. Trebuie sa aveti mare grija sa mergeti foarte aproape de mine si de mami. Sunt multi oameni si mai mult decat atat, la iesirea din cartier sunt tot felul de caini care abia asteapta sa ne muste. Vom merge aproape de gard, ca sa ne putem ascunde repede repede.”
Primul a pornit Topi, ducand rucsacul. Imediat in urma lui topaia fericit Gopi, dornic sa tina pasul cu taticul lui. Se juca in mers si cu mingea, care ii scapa din cand in cand, insa o prindea repede si se intorcea fugind langa ceilalti. In urma lui venea Ropi, care sarea coarda la fiecare pas. Ultima in sir era mama aricilor, Mopi, care avea grija ca cei doi pui ai ei sa nu ramana in urma sau sa greseasca drumul.
“Vino inapoi Gopi!”
Cu totii erau bucurosi ca merg in excursie tocmai pana la livada. Aproape tot drumul Gopi si Ropi au cantat un cantecel pe care il inventasera special pentru acest picnic:
“Mergem la iarba verde
Sa ne jucam!
Mergem la iarba verde
Si mere-o sa mancam!” in timp ce chicoteau si topaiau. Dupa care completau pe rand ceea ce isi doreau sa manance:
“Si pere-o sa mancam!”
“Si prune-o sa mancam!”
“Si-o sa ne jucam!”
Au mers printre blocuri si au lasat in urma aleile pe care le cunosteau. Dupa un timp blocurile au fost inlocuite de case dupa care au disparut si casutele si a mai ramas doar iarba verde si din loc in loc cate un tufis.
Tocmai cand mergeau in lungul gardului ultimei casute din cartier, au auzit de la distanta niste caini mari si fiorosi ce alergau si latrau.
“Aricilor, vin niste caini! Sa ne ascundem, veniti aici!” striga Topi, si toti patru s-au facut ghem langa gard. Nu li se mai vedeau nici nasucul, nici ochii. S-au strans unul langa celalalt, patru ghemotoace de ace.
Dulaii au venit cu dintii scosi, maraind de zor si latrand.
“Am venit prea tarziu” zise unul dintre ei. “Aricii au apucat sa se ascunda!.
“Lasa ca le arat eu cine e mai puternic” si un dulau mai prostanac s-a repezit sa muste exact din tepii cei mai ascutiti, ai lui Topi.
“Au ! Au! Au!” fugi catelul schelalaind de durere din cauza intepaturilor.
Si ceilalti caini, vazand ca nu au nici o sansa, au plecat mai departe, in urma prietenului lor.
Dupa un timp, simtind ca nu mai e nici un pericol, aricii au scos iarasi nasucurile la vedere.
“Ce bine ca avem tepi! Ce ne faceam fara ei?” zise Gopi
“De data asta am scapat” spuse Topi zambind “dar trebuie sa avem mare grija, cainii pot fi oriunde” si au plecat mai departe.
Au uitat imediat intamplarea cu dulaii, Gopi si cu Ropi au inceput sa cante din nou.
“Mergem la iarba verde
Sa ne jucam!
Mergem la iarba verde
Si mere-o sa mancam!”
Dupa putin timp au ajuns la o strada mare pe unde treceau multe masini si camioane. Ba chiar trecea si un tramvai.
Ce facem acum, cum trecem in partea cealalata?” intreba Gopi. Eu zic sa fugim repede printre masini.”
“Nuuu, Gopi!” sari Mopi speriata. “Niciodata sa nu incerci sa faci asa ceva. Masinile merg foarte repede si te pot lovi foarte tare. Singurul loc pe unde putem traversa este trecerea de pietoni. Este putin mai incolo, vezi, unde sunt oamenii aceia care asteapta.”
“Pai si”, interveni Ropi, “noi sa mergem langa oameni? Daca o sa ne muste?”
“Ei, oamenii nu musca pentru ca nu au dintii ascutiti precum dulaii, insa intr-adevar, ne pot lovi. Trebuie sa avem grija si sa stam intr-un colt si cand semaforul se face verde sa fugim repede repede pe partea cealalta, ca sa nu ne ajunga oamenii din urma si sa ne calce cumva pe vreo labuta” ii invata Mopi.
Si au plecat toti patru, s-au asezat la semafor si au asteptat. Cand s-a facut verde au zbughit-o in partea cealalta.
“Repede, repede, aricilor!”
In alergare, de emotie, Ropi a scapat coarda in mijlocul strazii. A vrut sa se intoarca si sa o ia, insa Topi a luat-o de mana si a zis:
“Nu ne putem opri Ropi, vino repede ca e periculos!”
Si au fugit cu totii pe celalalt trotoar, timp in care Ropi plangea si se smiorcaia, “Unde e jucaria mea?”
Vazand ca intreaga familie e in siguranata si ca semaforul este inca verde, Topi a luat-o la fuga, incercand sa-i aduca lui Ropi coarda inapoi. A reusit sa ocoleasca multimea de oameni, a insfacat jucaria si s-a intors exact cand semaforul se facuse rosu.
Ropi nu mai stia ce sa zica “Multumesc tati!” plangand si razand in acelasi timp.
Ce ma faceam eu fara coarda? Cu ce ma mai jucam?”
Mopi si cu Topi o mangaiau pe tepi ca sa-i treaca supararea. In cel moment se auzi Gopi chiuind:
“Livada! Se vede livada!”
S-au intors cu totii spre Gopi. Intr-adevar, pe partea aceea de strada incepea o vale plina cu iarba si flori care se continua cu o livada. Parea plina de fruncte de toate felurile.
Aricii au luat-o la fuga tavalindu-se pe iarba.
“Livada! Livada!”
Din cauza parfumului florilor, pe arici i-a apucat stranutul.
“Ac-ciu” stranuta Ropi
“Tep-ciu” stranuta Topi
“Tep-ciu” stranuta si Mopi
“Tep-Tep tep-tep ciu-ciu-ciu-ciu-ciu!” stranuta Gopi, facandu-i pe toti sa rada.
Stranutau de le dadusera lacrimile, pana cand Mopi i-a sfatuit: “Am patit asta de la flori, haideti mai repede, langa copaci si o sa ne treaca.”
Au ajuns in apropierea copacilor si acolo Mopi a intins fata de masa, a scos farfuriutele, paharele si toate celelalte.
Gopi si Ropi se jucau fericiti cu mingea, sareau coarda, se alergau si se ascundeau pe dupa copaci.
“Eu ma duc sa aduc fructe” se auzi Topi. A trecut pe langa fiecare copac, alegand cu atentie fructele cele mai coapte si zemoase.
Cand s-a intors Topi, au pregatit o salata mare din toate tipurile de bunatati culese. Fiind asa de coapte, fructele lasau mult sirop pe care Ropi si Gopi il sorbeau fericiti cu paiul.
Au inceput sa manace din salata, insa fiecare avea preferintele lui.
“Mie imi plac merele, pentru ca sunt parfumate si zemoase!” incepu Topi
“Mie imi plac prunele, pentru ca sunt acrisoare si racoritoare!”continua Mopi.
“Mie imi plac piersicile pentru ca sunt fine si pufoase” se alinta Ropi.
“Mie imi plac perele pentru ca sunt dulci si zemoase” nu se lasa Gopi mai prejos.
In curand nu a mai ramas nimic din salata, si fiecare s-a sters pe botic cu cate un servetel.
Cand au terminat de mancat, au trecut din nou la joaca.De data asta se jucau toti patru, cu mingea, se tavaleau prin iarba, au alergat, pana seara tarziui.
Cand aproape s-a intunecat, au pus totul la loc in rucsac si au pornit inapoi spre casa.
Pe drum spre casa, Ropi si Gopi si-au adus aminte de cantecelul lor:
“Am fost la iarba verde
Si ne-am jucam!
Am fost la iarba verde
Si mere am mancat!”
Si pere am mancat!”
Si prune am mancat!”
Cei doi pui de arici au cantat tot drumul, gandindu-se ce frumos a fost si ce bine ar fi sa vina aici cu toti prietenii lor din jurul blocului, cu pisicile si veveritele. Cum se vor tavali prin flori si cum le-ar arata pisicilor unde sunt piersicii, si ce repede ar culege veveritele toate prunele. Dar pentru asta Ropi si Gopi vor trebuie sa mai astepte, pana cand se vor face mari, ca sa poata trece strada de la marginea cartierului si singuri, nu doar cu Mopi si Topi.
Somn usor.