Monday, December 19, 2011

Vis de iarna

Ariciul isi desfacu aripile si zbura din gradina pana sus, in inaltul cerului. Pe masura ce urca vedea fulgii cum cad pe pamant si trecea printre nori pufosi, albi, plini de zapada.
- Au! Zise ariciul, izbindu-se de ceva tare. Ce putea fi tare intre acei nori pufosi? Nu se opri, zbura mai departe, cu gandul sa vada de sus tot orasul, locul lui de joaca unde se intalnea cu celelalte animale si cu copiii. Mai ales cu copiii, pe care ii iubea si la care ii placea sa se uite in fiecare zi din tufisul in care se ascundea, in spatele bancii de langa balansoare.
- Au! Zise din nou ariciul, frecandu-si de zor un cucui care ii apruse deja in frunte. Ce e oare aici? Si spre mirarea lui vazu pe norul de deasupra lui un caine mare si latos care dormea. Tinea intre labe un os mare si gros si bietul aricel se izbise cu fruntea de el.
Catelul se trezi somnoros si zise:
- Zboara de aici ariciule, lasa-ma in pace, in cuibul meu pufos.
- Cuib, se mira aricul? Caine in cuib? Cum vine asta? Si mai ales de ce numeste cainele ala norul pufos in care dormea „cuib”?
Ariciul nu stia ce sa zica, si se hotari sa-l lase pe caine in pace sa doarma si zbura mai departe.
Fulgii de zapada ii se asezau pe aripi si pe tepi si pe nas si vedea totul imbracat in alb. Auzi un zgomot si se opri. Si bine facu pentru ca prin fata lui trecu chiar in momentul acela un stol mare de cocori. Aveau toti fulare si caciuli si sosete de lana.
- Ariciule, zise un cocor mai grasan si imbracat cu salopeta rosie, peste care isi pusese si un pulover cu dungi. Aici sus e foarte frig, o sa-ti inghete tepii. Orice pasare stie asta, tu cum de nu stii?
- Eu nu sunt pasare, a vrut sa zica ariciul, insa vantul il purta mai departe, si mai sus, acolo de unde parcul in care locuia familia lui parea cat o palma, cat o frunza, cat un biscuite cu ciocolata. Lui nu ii era frig si zapada stralucitoare il facea sa se simta ca o steluta din bradul de Craciun in lumina artificiilor. Fulgii care se desprindeau de pe tepii lui formau o dara luminoasa, lasand senzatia ca pe cer se vede o stea cazatoare.
- Sa ne punem o dorinta, au zis cativa copii in cor, in seara asta e ploaie de stele.
- Nu e ploaie, uite e doar o singura stea, spuse unul dintre ei, si pana sa termine propozitia, au vazut un arici cu tepii albi zburand direct spre ei.
- E o steluta?
- E un arici polar?
- Nu, e un spiridus cu tepi, trimis de Mos Craciun sa afle ce cadouri vrem sa primim sub brad.
- Aaaa, pai eu as vrea o macara care sa incarce materiale intr-un tren de marfa.
- Eu as vrea o casuta de papusi cu perdelute galbene la geamuri si cu acoperis rosu.
- Eu as vrea o carte despre animale salbatice.
- Eu as vrea...
Insa ultima dorinta nu se mai auzi clar, ci undeva departe, si in locul dorintei se auzi vocea mamicii arici:
- Hai puiule, ai adormit in timp ce citeai, hai la culcare. Si il lua pe puiul de arici in brate si il duse in pat, il inveli si-l pupa de noapte buna.
In urma lor, pe covor, a ramas deschisa o carte cu imagini mari, frumos colorate, in care se vedea un spiridus zburand printre nori plini de zapada, incercand sa afle pentru Mos Craciun ce isi doresc copiii, pentru ca bradul din acest an sa fie cat mai incarcat de cadouri, surprize si bucurii.

No comments:

Post a Comment