Oglinjoara din poiana

Astazi nu e o zi oarecare, ci este sambata, 7 ianuarie. O zi pe care o asteptau cu totii de mult, de cateva saptamani. Ziua in care se va organiza o piesa de teatru la care aproape toata lumea a primit un rol in povestea „Alba ca Zapada”, si cu totii erau dornici sa isi invete rolurile si sa-si pregateasca costumul. Daca cineva ar fi intrebat-o pe barza, adica pe doamna Strofa, aceasta cu siguranta ar fi raspuns ca astepta ziua asta de cand s-a nascut. Ea avea rolulul imparatesei, si trebuia sa invete sa fie rea, sa faca vraji si sa para inspaimantatoare.
- Oglinda, oglinjoara,
cine e cea mai frumoasa din tara?
Cine are ciocul lung si coada scurta,
Picioarele lungi si nu are burta?
Morcoveata se uita mirat la doamna Strofa, vazand cum aceasta vorbea cu o baltoaca din mijlocul drumului si cum radea fericita sa vada ca oglinda ii arata chipul ei si nu al altcuiva, mai ales nu al Albei ca Zapada. Micul iepuras stia la fel de bine ca toti ceilalti vecini ca doamna barza vorbeste tot timpul singura, cu voce tare si mai ales in versuri. Chiar de aceea lui ii placea sa treaca pe langa cuibul berzei, ca sa traga cu urechea, sa vada ce mai nascoceste. Insa astazi venise cu o treaba importanta.
- Buna ziua, zise Morcoveata. Domna Barza, eu am primit rolul de pitic, voi fi Mutulica. Si de aceea am nevoie de un costum de pitic, mama mi-a zis ca sigur ma puteti ajuta, sa-mi dati o idee cum sa-l fac.
- Buna ziua, Morcoveata
Deci un pitic am in fata
Iti trebuie o barba sura
Si o haina pe masura.
Mutulica... A,da! Maneci lungi
Si in cap o scufie cu dungi.
Dar inainte de costum
Gusta marul asta bun
Este delicios pentru printese
Dar mai ales util pentru imparatese.
Si barza zambi cu tot ciocul si ii baga sub nas iepurasului un mar mare si frumos, jumatate verde si jumatate rosu.
- Va multumesc, spuse Morocoveta alb la fata de frica, si pleca repede spre casa. Era convins ca marul este otravit si de aceea nu mai ceru nici un costum de la imparateasa, adica de la barza. Nu stia daca domna Strofa vorbea serios sau daca doar interpreta rolul din poveste, insa i se facuse o frica groaznica.
- Stai linistit puiule, e doar o poveste, zisera pe rand si mama iepure si tatal lui Morcoveata. Cum sa-ti fie frica de doamna Strofa, care e asa de buna si de simpatica.
- Mai mult decat atat, continua tatal iepure. Nu stiu a cui a fost ideea asta si cine a impartit rolurile, insa mie nu-mi place deloc ce a iesi. Eu voi avea rol de cal. Calul printului mai exact, si toata povestea nu am altceva de facut decat sa pasc langa gardul castelului. Eu nu vreau sa pasc, vreau sa rontai morcovi.
- A, interveni si mama lui Morcoveata, si nu stii totul. Cine crezi ca are rolul de print? Ai ghicit, e porcul Pepene si tu va trebui sa-l duci in spate, cal fermecat ce esti.
Toate pareau cu susul in jos si Morcoveata nu mai intelegea nimic. Cum va iesi teatrul daca nu exista personajele adevarate, ca cele din carte? Tatal lui e un cal, printul e tatal purceilor, Alba ca Zapada e pisica Manusa, purcelusii sunt pitici ca si el. Cine sa mai inteleaga povestea asta?
Insa, exact cum il sfatuise mama lui, nu se mai gandi la imparateasa si la mar ci se apuca sa-si faca un costum. Si nu trecu mult si iepurasul arata exact ca piticul din poveste. Bluza tatalui sau atarna ca o rochita si avea manecile pana in pamant. Caciula cu dungi a mamicii ii statea pe ochi si ii acoperea complet urechile. Acum intelese ca in felul asta cu totii vor arata exact ca in carte, costumele erau salvarea lor.
Peste numai cateva ore in mica poiana dintre sat si padure se stransesera cu totii, atat actorii costumati cat si spectatorii, care mai de care curiosi sa vada piesa sau dornici sa vada ce fel de prajituri vor manca la sfarsit, daca sunt pregatite si bucatele de ciocolata sau nu.
La castel totul decurgea minunat
Insa barza pe loc s-a’nfuriat
Pe vanatorul Pastaie l-a trimis in padure
Dar pisica Manusa l-a rugat sa se-ndure
Si acesta i-a dat drumul si pisica a fugit
O noapte intreaga printre copaci a ratacit
Pana a gasit o camaruta micuta si tare frumoasa
Unde sase purcei si un iepuras isi facusera casa
Unul dintre ei era chiar Morcoveata
Care, cand sa-si zica rolul, a calcat pe o verdeata
A cazut si s-a rostogolit pana la gardul de piatra
Unde astepta printul Pepene si calutul iepure tata
Doamna Strofa a facut o potiune magica din cafea
Ce a transformat-o pe loc intr-o baba batrana si rea
Si a speriat toti spectatorii de la teatru
Si mai ales pe un catelus dintre cei patru.
A pregatit marul otravit pe jumatate
Si pisica Manusa a muscat si a cazut pe spate.
Toti purcelusii si Morcoveata au inceput a plange
Au fugit dupa baba rea cu bete, sa o alunge
Iar barza, baba rea, a cazut intr-o groapa adanca
Prefacandu-se lovita si ranita pe-o stanca.
Iar purcelul print Pastaie, calare pe-un iepure
A luat-o in brate pe printesa Manusa foarte repede
Si cu un pupic a inviat-o pe loc
In aplauzele multimii ce nu se miscase deloc
De langa scena teatrului din poiana de langa padure
Unde toata lumea a devenit azi un actor de renume.

Sapte ianuarie nu va mai fi o zi oarecare de acum incolo in poiana dintre sat si padure. Va fi tinuta minte ca prima zi din care cu totii vor spala merele de doua trei ori inainte sa le manance, de frica sa nu fie otravite de cineva invidios pe frumusetea lor. Si asta pentru ca oricine intreba baltoaca din mijlocul drumului „Oglinda Oglinjoara, cine e cel mai frumos din poiana?” aceasta ii lasa sa inteleaga ca fiecare dintre ei este cel mai frumos, nu doar Alba ca Zapada.