Prima toamna a ariciului

Astazi in parc, la locul de joaca pentru copii, s-au strans o multime de animalute, patru pui de veverite, doi catelusi, cateva vrabiute si chiar si o ratusca. Le placea in acel loc pentru ca aici veneau copiii, si copiilor le place sa se joace cu animalele. Asa ca in fiecare zi se juca cineva cu ele, le mangaiau sau le dadeau ceva bun de mancare.
Acum insa se intampla ceva neobisnuit. Cu totii il ascultau cu atentie pe un pui de arici care tipa cat il tineau puterile.
“Ajutor! Ajutor!”
“Linisteste-te ariciule, linisteste-te!” Incercau sa-l opreasca toti ceilalti. “Ce s-a intamplat?“
Insa ariciul nu se putea abtine din tipat si tropait.
„Stranuta si cad toate! Stranuta si cad toate! Au racit cu totii!”
„Cine stranuta? Ce cade?” macai ratusca mirata, in timp ce alerga dupa o rama prin iarba.
Dupa cateva minute ariciul s-a oprit si s-a asezat pe iarba. A inceput sa explice:
„Avem nevoie de un doctor. Toti copacii din padure au racit.”
„Cum adica au racit?”, intreba unul dintre catelusi. De unde stii, copacii nu vorbesc.”
„Daca inchideti ochii, veti auzi cum fiecare copac din padurea asta stranuta. E clar ca sunt cu totii raciti si trebuie sa-i ajutam. Sa chemam un doctor!”
Au inchis ochii si au incercat sa asculte in liniste. Doar ratusca tinea inca un ochi deschis, incercand sa nu piarda rama din priviri.
„Nu se aude nimic”, mormai un catel. “Sigur au racit?”
“Daca nu ma crezi”, zise ariciul, “uita-te cu atentie la copaci. O sa vedeti ca din cand in cand cad cateva frunze din copac. Atunci cand stranuta, le sar frunzele. Sunt bolnavi, trebuie sa-i ajutam.”
Cu totii au tacut. “Ai dreptate”, macai rata. „In curand se incalzeste si vor veni copiii in parc, la locul de joaca. Trebuie sa facem ceva, repede. Mergeti si chemati doctorul padurii, pe ciocanitoare.”
“Ciocanitoarea nu e acasa”, zise o vrabiuta. “E plecata la mare, cu bunicii.”
“Si ce facem? Ce facem? Incepu din nou aricelul sa se vaite”, izbucnind in plans.
Nimeni nu stia ce sa zica si mai ales ce sa faca.
Auzindu-si puiutul plangand, mama arici a iesit din vizuina in fuga.
A ascultat toata povestea in timp ce isi mangaia puiul pe tepii lui mici. A izbucnit in ras, uitandu-se la toate fetisoarele triste din jurul ei.
“Puilor”, incepu mama arici. “Nimeni nu e bolnav. Copacii nu stranuta. Voi sunteti mici si nu ati mai vazut asa ceva pana acum. Vine toamna”, completa ea. „Incep sa cada frunzele si sa fie frig.”
Cu totii au respirat usurati. Deci nu era nevoie de nici un doctor, asa era normal sa se intample, se terminase vara si venea toamna.
“Hai”, continua mama arici, “asteptati copiii si jucati-va, in cateva zile se va face frig si nici un copil nu va mai veni la locul de joaca, vom merge sa ne intalnim cu ei pe derdelus.”
In jumatate de ora ratusca manca biscuiti, vrabiutele fulgi de porumb, cateii erau smotociti si trasi de coada de catre copii, ariciul se juca de-a v-ati ascunselea pe dupa bancile din parc, in timp ce frunzele din copaci se asterneau in liniste peste tot in jurul lor.