Oceanul parea diferit in aceasta dimineata. Un pestisor mirat si agitat se opri cand o vazu pe Bluela, balena, tipand cat putea ea de tare: „Ma strang pantofii! Ma strang pantofii!”.
Pestisorul nu intelegea nimic, balena nu avea pantofi si nici macar picioare in care sa-i puna. Balena se tranti botoasa pe fundul oceanului starnind un nor de nisip.
„Nu mai vad nimic! Nu mai vad nimic!” se auzi vocea unei meduze. Era chiar Vera, meduza verde, care incerca sa citeasca dintr-o carte, insa razele soarelui nu mai ajungeau la ea din cauza balenei. „Hei, balena uriasa” se infurie meduza ” da-te mai incolo, nu pot citi din cauza ta!”
Pestisorul incerca sa intervina, si sa-i spune meduzei ca daca se muta doar putin mai departe, ar fi putut citi, acolo razele soarelui se vedeau inca.
„Nu pot sa ma misc, ma strang pantofii!” mormai balena.
„Nu vreau sa plec de aici , aici e locul meu de citit” ii raspunse incruntata meduza.
Vazand ca nu poate sa le impace, pestisorul pleca mai departe. Se intreba oare ce se intampla astazi, de ce toata lumea e suparata, se smiorcaie si se vaicareste?
De dimineaza pestisorul inotase in apele putin adanci de langa mal. Incercand sa prinda un tantar, scosese capul deasupra apei si atunci vazuse o pisica alba, mare, grasa si lenesa trantita in iarba.
„Vreau bomboane! Vreau bomboane” miorlaia pisica fara sa faca nimic.
Pestisorului i se paru caraghios ce auzise, dar acum, dupa ce se intalnise si cu balena si cu meduza, nu stia ce sa mai zica.
„Trebuie sa merg la prietenul meu delfinul, el e intelept si stie tot se se intampla” se gandi pestisorul.
Insa chiar atunci trecu pe langa el cineva inotand repede, repede. Era nautilusul, cu carapacea lui ascutita. „Mi-a intrat plancton in ochi, mi-a intrat plancton in ochi!”
Nautilusul Elice se apropie de pestisor si se uita la el fix, cu ochii mari incercand-ul sa-l faca pe pestisor sa se uite cu atentie. „Vezi, am plancton in ochi!” repeta el si inota mai departe la fel de repede. Nici nu il auzi pe micul peste zicand „nu se vede nimic, nu vad nimic in ochii tai.”
Bietul pestisor era de-a dreptul ingrozit, nu intelegea ce se intapla in jurul lui.
„Mi s-au inversat petele! Mi s-au inversat petele” era orca Mura, care se tinea de obraji si facea tumbe prin apa. „Pestisorule, stii ca eu am pete albe pe obraji?” intreba orca. „Uite una in stanga si una in dreapta...”.
Pestisorul dadu emotionat din cap, ca da, asa e.
„Azi s-a intamplat ceva”, zise orca ingrijorata. „Pata din stanga s-a mutat in dreapta si cea din drepata in stanga” continua orca sa se planga.
„Dar mie mi se par la fel” incerca sa raspunda pestisorul dar vazand ca orca nu-l asculta dadu sa plece mai departe cand, deodata, se izbi nas in nas cu un rechin.
„Vai!” se sperie pestisorul, crezand ca rechinul o sa-l manance. Dar era rechinul Piscot, pretenul orcii, care nu manca pesti niciodata, era prieten cu toata lumea din ocean. Azi era foarte trist „ma dor dintii, ma dor dintii! Am vrut sa mananc ceva si nu am fost atent si am muscat dintr-o piatra!” se vaicari si Piscot.
Pestisorul inota mai departe, lasandu-i pe orca si rechin sa se planga unul altuia. Pana la casa delfinului nu mai era mult. Vazu ceva care se misca in nisipul de pe fundul oceanului.
„Unde-i canapeaua mea? Unde-i canapeaua mea?” se auzi imediat. Era pisica de mare, cu ochii mici si obositi. Incerca sa se culce, si nu gasea un loc unde sa stea.
„Pisico, incepu pestisorul „doar oamenii au canapele, nu si animalele din ocean.”
Pisica de mare se intrista. „Si eu cum dorm fara canapea sau fara pat, asa pe jos?” se smiorcai ea in continuare.
Dar nu termina bine de vorbit, ca de undeva de mai departe se auzi „Mi s-au incurcat tentaculele! Nu pot sa ma scarpin la ochi, mi s-au incurcat tentaculele”
Pestisorul o vazu pe caracatita Curcubea cum plangea si se tavalea si atunci se hotara sa nu mai stea deloc pe ganduri.
In cateva minute ajunse la delfin.
„Ce te aduce la mine pestisorule”, ii zambi delfinul, cel mai intelept animalut din intreg oceanul. Si pestisorul incepu sa-i povesteasca cum astazi nimeni nu se comporta normal si toti plangeau se vaicareau si se smiorcaiau fara vreun motiv. Si ii mai spuse ca si pe el il doare burtica si simte ceva, dar nu poate spune ce.
Delfinul rase cand auzi de pantofii balenei, canapeaua pisicii de mare, bomboanele pisicii, petele orcii si despre toti ceilalti.
„Vino cu mie si o sa intelegi” zise delfinul. Pestisorul isi tinu respiratia si scoase capul deasupra apei. Delfinul ii zise „Vezi, de aici se vad norii aceia negri si amentatori. Vine un uragan. Noi, animalutele, simtim ca vine ceva rau. Fiecare in felul lui, pe tine te doare burtica, pe nautilus ochii. Numai ca nu stim ce e si celelalte animalute nu au un loc asa bun ca mine de unde sa vada in largul oceanului, sa vada norii si sa inteleaga ca vine uraganul. Si de aceea plang, se smiorcaie si nimic nu le place. Noi insa trebuie sa-i prevenim ca ceva rau se apropie. Hai sa inotam si sa-i anuntam, sa le spunem sa stea cat mai aproape de fundul oceanului, acolo unde nu se simt valurile si unde nu se vad fulgerele si nu se aud tunetele.”
Dupa o noapte intreaga de furtuna, fulgere, tunete, valuri uriase, toate animalutele din ocean s-au trezit vesele si prietenoase. Meduza ii citea o poveste balenei, orca se mandrea cu petele ei frumos conturate, rechinul le arata tuturor dintii lui ascutiti, nautilusul si pisica de mare faceau concurs care vede mai departe.
Iar pestisorul se uita la ei si zambea fericit, gandindu-se ca intr-o zi va fi si el la fel de intelept ca delfinul, prietenul lui mai mare.
No comments:
Post a Comment