Gradina lui Mișa

Si in aceasta dimineata melcul Mișa a iesit dintre frunzele unde isi facea culcusul peste noapte pentru a cauta ceva bun de macare.
Nu mai plouase de trei zile si se stie ca melcilor le place apa si iarba uda. Asa ca Mișa gasi cu greu ceva gustos, cateva bobite dintr-un tufis de langa strada.
„Buna dimineata melcule”, spuse o furnica grabita. „Ce ne mai povestesti astazi?”
Mișa era cunoscut pentru ca era un melc foarte vorbaret. Se suia pe cate o piatra sau pe o bordura sau pe cate un morman de frunze colorate si le povestea celor din gradina, furnici, melci, buburuze, rame si chiar si unui catel, tot felul de intamplari caraghioase.
„Nu va povestesc nimic azi. Azi vom construi ceva.” Vorbi Mișa serios, „insa am nevoie de voi toti sa ma ajutati. Pamantul este prea uscat, in curand nu vom avea ce manca. Trebuie sa udam gradina astazi!”
„Pai si cum sa facem asta?” intreba catelul. Furnicile s-au asezat pe iarba incercand sa gaseasca o solutie. Cum sa faca ele sa ploua, cine a mai vazut asa ceva? Asa ceva nu se poate. Ceilalti melci au intrat fiecare in cochilia lui, ca sa se gandeasca in liniste la un plan.
„Stati” zise Mișa „eu stiu deja cum sa facem. E foarte simplu. Trebuie sa aducem apa din lac.”
„Pai lacul e dincolo de strada noastra, cum sa facem noi asa ceva?”
Furnicile s-au gandit – fiecare dintre ele va aduce cate o picatura de apa, pana se uda toata gradina.
Melcii s-au gandit si ei – nu se poate uda gradina cu apa din lac. Ei vor smulge toata iarba si o vor arunca in apa, asa va fi iarba uda.
Catelul nu s-a gandit deloc, se scarpina de zor intrebandu-se de ce au nevoie toti din jurul lui de apa, el se ducea la lac si bea direct de acolo.
Dar Mișa i-a intrerupt din nou razand „nu se poate asa”. Ca sa avem ce manca aici la noi in gradina, trebuie sa facem ca oamenii, sa aducem apa din lac printr-un tub sau printr-un canal.”
„Ce inseamna canal?” intreba un pui de furnica. „E ca un tobogan acoperit”, il lamuri un melc mai in varsta, cu cochilia aurie.
„Pai si din ce putem noi face un canal?” se mira catelul.
Mișa ii puse pe toti sa culeaga frunze. Fiind toamna frunzele cazute pe iarba aveau culori minunate. Furnicile au cules frunze galbene, melcii frunze aurii, ramele frunze aramii. Catelului nu ii placeau frunzele „sunt pline de praf” zicea el lenes, si statea cu botul pe labe intr-un colt al gradinii, cascand din cand in cand.
Fiecare si-a rulat frunza, ca sa obtina un tubulet. Ca sa nu se desfaca tubuletul de frunza au luat cate o bobita de rasina din pinul de langa strada si a pus-o pe frunza, exact cum i-a invatat Mișa.
„Fiecare sa prinda tubuletul de cel din fata lui”, ii invata Mișa si cu totii se mirau cum de stie un melc vorbaret atatea lucruri. Probabil nu doar vorbea, ci uneori mai si asculta, atunci cand cineva foarte intelept era in preajma lui. Dar nimeni nu il vazuse vreodata pe Mișa ascultand, ci doar bodoganing sau vorbind cu voce tare.
Mișa zambea si era foarte fericit ca planul lui mergea. Intotdeauna isi dorise sa faca asa ceva.
Au sarit cu totii in sus de bucurie cand au vazut ca apa din lac a inceput sa se scurga prin tubul lung tocmai pana in gradina lor, planul lui Mișa mersese de minune. Se pare ca cel mai vorbaret melc era si cel mai destept din gradina, chiar si cainele a fost de acord cu acest lucru.
Peste cateva minute in mijlocul gradinii se facuse o baltoaca in care s-au bagat cu totii. Chiar si catelul s-a tavalit, bucuros ca are un prieten care stie sa faca astfel de lucruri inteligente.
Iar cand seara a venit, fiecare s-a dus la culcare, iar Mișa s-a retras intre frunze, acolo unde, inainte sa adoarma, mai citea cate o pagina dintr-o carticica mica, uitata de un baietel in gradina. Se pregatea sa le explice a doua zi prietenilor lui cum merg semafoarele si cum isi pot face o barcuta cu panze cu care sa se plimbe pe lac.